Acest deceniu este cel mai cald din istorie
„Suntem departe de a atinge ţintele stabilite în cadrul Acordului climatic de la Paris”, a declarat Petteri Taalas, secretarul general al OMM, în cadrul Conferinţei ONU privind schimbările climatice de la Madrid, potrivit Mediafax.
„Dacă nu luăm măsuri urgente în prvinţa schimbărilor climatice, ne vom apropia de o creştere cu peste trei grade Celsius a temperaturilor la nivel mondial până la sfârşitul acestui secol”, a adăugat acesta.
Temperatura medie globală a fost, în primele nouă luni ale acestui an, cu 1,1 grade peste nivelul înregistrat înaintea Revoluţiei Industriale, a mai informat OMM, ceea ce înseamnă că anul 2019 ar putea fi al doilea sau al treilea cel mai cald din istoria înregistrărilor meteo.
De asemenea, Organizaţia Meteorologică Mondială mai informează că, potrivit ultimelor studii, concentraţia de dioxid de carbon din atmosferă a ajuns la un nivel record în 2018 şi a continuat să crească anul acesta.
Delegaţi din aproape 200 de ţări discută, în perioada 2-13 decembrie la Madrid despre schimbările climatice şi despre modalităţile prin care încălzirea globală ar putea fi limitată.