Ikea este cunoscută pentru multe lucruri la nivel global, dar nu este un nume pe care în mod obişnuit l-am asocia cu spaţiul cosmic şi explorarea altor planete. Recent, designerul de interior al Ikea Christina Levenborn a depăşit şi această limită şi a proiectat interiorul Mars Desert Research Station (MDRS), un habitat din deşertul Utah care este analogul unui habitat marţian, notează Futurism.
„Am încercat să folosim produse pentru situaţii de locuit în spaţii mici, care ar putea fi aranjate într-un mod flexibil şi multifuncţional”, a spus Levenborn. „Pentru habitat, am adus mobile pe roţi pentru locuinţe mobile, mese şi scaune pliabile pentru economisirea spaţiului”.
Habitatul MDRS este un cilindru înalt de aproximativ opt metri, în care se află un laborator, un atelier, o bucătărie şi şase cuşete destinate cercetătorilor care încearcă să afle care sunt provocările unei misiuni pe suprafaţa planetei Marte.
„Am ales să maximizăm spaţiul comun şi să minimizăm spaţiul privat”, a explicat Robert Zubrin, preşedintele asociaţiei care administrează MDRS. „Fiecare membru al echipajului are o mică cuşetă în care se pot retrage când vrea să fie singur, dar spaţiul pe care îl folosesc în comun este destul de mare”, a mai adăugat acesta.
Citeşte şi: