Reacţia lui DiCaprio la acuzaţiile privind o implicare a sa în incendierea Pădurii amazoniene
„Deşi merită să fie sprijinite, nu am finanţat organizaţiile vizate”, a scris actorul în vârstă de 45 de ani într-un mesaj publicat pe contul său de pe reţeaua de socializare online Instagram, potrivit Mediafax.
Citeşte şi Pădurea Amazoniană, „plămânul verde al Terrei”, într-o situaţie critică. Ce au decis liderii G7
Jair Bolsonaro – un politician populist, poreclit „Trump de la tropice”, care a promis să expulzeze organizaţiile neguvernamentale din Brazilia – a făcut aceste afirmaţii vineri, în faţa susţinătorilor săi: „Acest Leonardo DiCaprio este un tip tare, nu-i aşa? Oferind bani pentru a incendierea Amazonului”.
Acuzaţia – pentru care preşedintele Braziliei nu a oferit nicio dovadă – a fost precedată de o afirmaţie la fel de nefondată, rostită joi de liderul brazilian într-o transmisiune live pe Facebook.
„Leonardo DiCaprio, la naiba, colaborezi la incendierea Amazonului”, a afirmat Bolsonaro, acuzând actorul că face parte dintr-o „campanie (internaţională) împotriva Braziliei”.
Acuzaţiile nefondate lansate de Bolsonaro se referă la arestarea a patru pompieri voluntari pe care poliţia locală i-a acuzat – aparent fără dovezi – că ar fi iscat incendii în Pădurea amazoniană pentru a stimula eforturile de strângere de fonduri ale unei organizaţii internaţionale.
Pompierii au fost eliberaţi joi, pe fondul criticilor publicului privind ancheta poliţiei.
Eduardo, unul din fiii preşedintelui, a afirmat într-un mesaj pe Twitter că DiCaprio a donat 300.000 de dolari „organizaţiei neguvernamentale care a dat foc Amazonului” şi a acuzat grupul World Wildlife Fund (WWF) că a plătit aproximativ 13.000 de lire sterline unui ONG pentru fotografii cu incendiile de pădure din regiunea amazoniană.
World Wildlife Fund (WWF) Brazilia a negat vehement acuzaţiile.
Bolsonaro, învestit în funcţia în luna ianuarie, şi-a exprimat în mod repetat animozitatea faţă de activiştii ecologişti, ONG-uri şi lideri străini care au militat pentru protejarea ecosistemului din regiunea Amazonului şi au criticat politicile Administraţiei sale privind mediul.
Acuzaţiile lansate de Bolsonaro la adresa actorului au fost ridiculizate şi criticate de opoziţia de la Brasilia şi activişti.
„Este în joc viitorul acestor ecosisteme unice şi sunt mândru că sunt alături de grupuri care le protejează”, a mai spus DiCaprio în mesajul publicat sâmbătă pe Instagram.
Actorul Leonardo DiCaprio este de foarte mulţi ani un susţinător înfocat al cauzei ecologiste, iar, din 1998, fundaţia sa a donat 80 de milioane de dolari pentru campanii dedicate mediului.