Ţara cu cea mai mare epidemie de rujeolă din lume

30 11. 2019, 14:00

Epidemia a lovit ţara africană în condiţiile în care autorităţile din acest stat fac eforturi uriaşe pentru a lupta şi împotriva epidemiei de Ebola, care a dus la moartea a peste 2.200 de persoane. Cu toate acestea, France 24 notează că deşi epidemia de Ebola a atras atenţia întregii comunităţi internaţionale, cea de rujeolă nu a fost intens mediatizată, cu toate că numărul victimelor este mai mare, potrivit Mediafax.

„În acest moment, epidemia de rujeolă din Republica Democrată Congo este cea mai mare la nivel mondial”, a declarat Kate O’Brien, directorul Departamentului pentru Imunizare şi Vaccinuri din cadrul OMS.

„Potrivit estimărilor, până acum au fost peste 250.000 de cazuri şi peste 5.000 de decese care pot fi atribuite rujeolei, ceea ce, desigur, reprezintă un număr mai mare ca în cazul Ebola, iar cele mai multe victime sunt copii”, a adăugat aceasta.

Autorităţile din Republica Democrată Congo a lansat o campanie de vaccinare de urgenţă pentru a stopa epidemia.

Cu toate acestea, eforturile autorităţilor şi organizaţiilor internaţionale împotriva acestor două maladii sunt limitate de violenţă şi de criza politică din această ţară.