Hoţii au dat spargerea la una dintre cele mai respectate colecţii de comori din Europa, iar paguba este uriaşă

25 11. 2019, 15:11

Hoţii care au pătruns în muzeul Grüne Gewölbe luni dimineaţă, la Dresda, au reuşit să sustragă bijuterii şi sute de alte exponate a căror valoare urcă spre suma de un miliard de euro, notează Mediafax.

Spărgătorii au provocat un incendiu la primele ore ale dimineţii, provocând defecţiuni la sistemul de alimentare cu electricitate al clădirii astfel că sistemele de securitate nu au mai funcţionat.

Poliţia vorbeşte deja despre cel mai mare jaf din istoria post-belică a muzeelor din lume.

O purtătoare de cuvânt a poliţiei a explicat: ”Putem confirma că a avut loc o spargere la Grüne Gewölbe… Făptaşii au reuşit să fugă”.

Potrivit tabloidului Bild, hoţii ar fi vizat colecţia de bijuterii a muzeului şi au pătruns în incinta instituţiei printr-o fereastră de mici dimensiuni. 

Michael Kretschmer, prim-ministrul landului Saxonia, s-a arătat afectat de pagubele jafului: “Nu doar galeria a fost jefuită ci toţi saxonii”. În momentul declaraţiei nu apucase să afle cu exactitate la ce nivel se ridică pierderile dar anunţa că ”bogăţiile pe care le poţi găsi numai aici, ca şi în Palat, au fost adunate de saxoni de-a lungul secolelor şi sunt comori obţinute cu greu”.

Politicianul a arătat că ”nu poţi înţelege istoria ţării sau a statului Saxonia fără Grüne Gewölbe şi colecţiile de artă ale Saxoniei”.

Grüne Gewölbe are 10 încăperi în care sunt expuse peste 3.000 de obiecte, de la bijuterii la capodopere consacrate. Clădirea a fost afectată de bombardamentele din Cel De-al Doilea Război Mondial şi nu a fost restaurată pentru a fi redeschisă decât în 2006.

Este vorba despre al doilea furt de amploare din ultimii ani în Germania, după ce o monedă de aur de 24 de carate uriaşă, cântărind 100kg, a dispărut la Berlin din Muzeul Bode Museum.

Spărgătorii au vizat secţiunea istorică a colecţiei deţinute de muzeu.

Colecţia Grünes Gewölbe a fost creată între 1723 and 1730 la porunca lui August al II-lea, Elector de Saxonia (ca Frederic Augustus I), rege al Poloniei şi Mare Duce de Lituania.

În prezent, exponatele muzeului sunt prezentate în două secţiuni. Colecţia istorică este expusă în camera originală a muzeului restaurată la parterul palatului regal din Dresda. Anumite exponate sunt plasate în Neues Grünes Gewölbe, la următorul etaj al palatului.

Unul dintre cele mai valoroase exponate din colecţia muzeului este un diamant verde, de 41 de carate, expus în prezent la Muzeul Metropolitan de Artă din New York.