Amnesty International: Modelul de business folosit de Google şi Facebook ameninţă drepturile omului

22 11. 2019, 00:00

Organizaţia susţine că oferirea de servicii gratuite pe internet oamenilor, iar apoi folosirea informaţiilor despre aceştia pentru a le furniza reclame ţintite încalcă mai multe drepturi fundamentale ale acestora, printre care libertatea de expresie, potrivit Mediafax.

„În ciuda valorii reale a serviciilor pe care le oferă, platformele Google şi Facebook vin cu un cost sistemic”, a transmis Amnesty International, organizaţie, bazată în Londra, care militează pentru drepturile omului.

„Modelul bazat pe supraveghere al companiilor îi forţează pe oameni să facă un târg faustian, prin care pot să se bucure de drepturile lor umane online doar supunându-se unui sistem bazat pe încălcarea drepturilor omului”, mai arată organizaţia, care notează că cei doi giganţi sunt capabili să colecteze cantităţi masive de date care ar putea fi folosite împotriva utilizatorilor.

Raportul mai arată că cele două companii au o dominaţie „aproape totală” asupra canalelor primare prin care oamenii se conectează şi prin care interacţionează cu lumea în mediul online.

Amnesty le cere guvernelor să implementeze politici care garanteză accesul la servicii online în timp ce protejează intimitatea utilizatorilor.

Facebook a respins acuzaţiile şi a spus că în raport sunt inexactităţi. Mai mult, compania care deţine cea mai mare reţea de socializare online din lume a transmis că nu este de acord cu faptul că modelul său de business este bazat pe supravegherea online a oamenilor.

„Modelul nostru de business ne permite să oferim un serviciu important unde oameni îşi pot exercita drepturile umane fundamentale – să aibă o opinie (libertatea de exprimare) şi să poată să se conecteze (libertatea de asociere şi de întrunire)”, a declarat directorul responsabil cu politicile publice din cadrul Facebook, Steve Satterfield.

Google nu a reacţionat, deocamdată, la raportul întocmit de Amnesty International.