Alimente care îţi menţin dinţii sănătoşi
Prevenţia este cea mai bună măsură pe care o putem alege pentru zâmbetul nostru. De aceea, am putea să evităm apariţia cariilor şi a petelor de pe suprafaţa dinţilor, printr-o alimentaţie cât mai sănătoasă. Pentru acest lucru, nu trebuie să avem grijă doar la alimentele pe care le consumăm, ci şi la băuturile preferate, dar şi la igiena şi îngrijirea profesională a danturii. Medicii ne confirmă faptul că un zâmbet cu adevărat strălucitor poate fi obţinut în urma unei igiene orale stricte, ce presupune cu periaj regulat, dar şi a albirii profesionale care se realizează în clinici stomatologice.
Fie că am realizat o albire profesională şi vrem să ne păstrăm strălucirea zâmbetului, fie că vrem să ne protejăm smalţul dinţilor, trebuie să acordăm o atenţie deosebită alimentaţiei noastre. Să ne limitam la o gustare dulce pe zi. Nu este importantă cantitatea de zahăr, ci timpul în care zahărul are timp să acţioneze
În primul rând, trebuie să ştim că o igienă orală corespunzătoare după consumul de zaharuri este absolut necesară. Nu este un secret faptul că excesul de zahăr dăunează grav sănătăţii, iar dinţii sunt printre primii afectaţi de consumul alimentelor bogate în zahăr. De aceea, medicii dentişti ne explică ce se întâmplă în gura noastră atunci când consumăm zahăr. Bacteriile care există în mod natural în cavitatea bucală, streptococii, se hrănesc cu acesta şi îl descompun în acizi care distrug smalţul dinţilor.
Sucurile acidulate pot reprezenta un adevărat inamic al danturii tale, cu cât consumi mai multe lichide care au un conţinut ridicat de zaharuri, cu atât eşti mai predispus afecţiunilor dentare. Chiar şi ceea ce crezi că este sănătos, precum sucul natural de fructe, îţi poate afecta smalţul dinţilor deoarece are un nivel foarte scăzut al PH-ului şi este foarte acid. De cele mai multe ori, tinerii sunt cei mai predispuşi la astfel de probleme, consumând o întreagă gamă de alimente şi băuturi foarte dulci sau acide.
Cu toţii ştim mai bine cât de importantă este o igienă orală riguroasă care implică periajul dentar realizat de cel puţin două ori pe zi şi folosirea apei de gură şi a aţei dentare. Cu toate acestea, există momente când nu este indicat periajul dinţilor, tocmai pentru a ne proteja smalţul de pe suprafaţa acestora. Periajul realizat imediat după consumul de astfel de băuturi, înainte ca saliva să aibă timp să acţioneze, nu va face altceva decât să continue erodarea smalţului moale şi să ridice riscul apariţiei diferitelor afecţiuni dentare.
Alimentele bogate în fibre, precum fructele şi legumele sunt surse naturale de zaharuri, deoarece conţin fructoză şi glucoză. Acestea sunt uşor digerate şi foarte rapid absorbite, de aceea te vor ajuta să ai un organism sănătos, să ai mai multă energie şi, desigur, să îţi păstrezi zâmbetul frumos şi fără probleme. Medicii dentişti ne recomandă să alegem fructele şi legumele proaspete, în detrimentul celor care conţin zahăr rafinat, în acest fel ne protejem dinţii de cariile dentare.
Alimentele bogate în amidon sunt extrem de variate şi pot fi consumate atât crude, cât şi gătite. Mazărea, bananele şi fasolea sunt unele dintre cele mai comune alimente bogate în amidon. De asemenea, cerealele integrale ajută la protejarea dinţilor, deoarece trebuie mestecate mai mult şi stimulează producţia de salivă, reducând numărul bacteriilor din cavitatea orală. Orezul, pâinea sau cartoful sunt alimente cu un potenţial redus de a produce carii. Totuşi, trebuie este bine de ştiut faptul că alimentele bogate în amidon nu trebuie combinate cu zahăr, pentru a evita apariţia cariilor.
Fructele proaspete nu reprezintă un risc pentru apariţia cariilor atunci când sunt consumate într-o cantitate moderată. Cele deshidratate, pe de altă parte, pot produce carii din cauza conţinutului crescut de zahăr şi a consistenţei lipicioase, de aceea, medicii ne recomandă să consumăm astfel de produse în cantităţi mici, iar apoi să avem griă să ne periem dinţii pentru a nu lăsa resturile alimentare să stagneze pe suprafaţa dinţilor şi să favorizeze apariţia afecţiunilor.
Brânza consumată după o gustare bogată în zahăr scade nivelul de acizi din gură. Aceasta stimulează saliva care menţine Ph-ul în limite normale, scăzând astfel riscul de apariţie al cariilor dentare. De asemenea, laptele este o resursă extrem de importantă pentru sănătatea noastră, cantitatea de calciu şi fosfor pe care le conţine, protejează foarte bine smalţul dinţilor.
Alimentele bogate în fluor ne sunt de folos în lupta cu placa bacteriană. În această categorie intră, printre altele, apa îmbogăţită cu fluor, supele deshidratate, puiul, cerealele şi fructele de mare.