NATO cataloghează spaţiul cosmic domeniu de apărare, dar nu va plasa arme în spaţiu

20 11. 2019, 00:05

„Într-o lume aflată în schimbare rapidă, NATO continuă să se adapteze pentru a face faţă provocărilor strategice. Iar mâine (astăzi n.r.) vom face un nou pas important. Mă aştept ca miniştrii să aprobe recunoaşterea spaţiului ca domeniu operaţional, alături de aer, zonele terestre, maritime şi cibernetice. Spaţiul este esenţial pentru măsurile NATO de apărare şi disuasiune, pentru avertizare, comunicaţii şi navigare”, a declarat marţi Jens Stoltenberg, înaintea unei reuniuni a miniştrilor de Externe din cadrul NATO, potrivit Mediafax.

„Aproximativ 2.000 de sateliţi sunt în prezent pe orbita Terrei. Aproximativ jumătate dintre ei sunt deţinuţi de ţări membre NATO. Deci, recunoaşterea spaţiului cosmic ca domeniu operaţional va fi un semnal clar că noi continuăm consolidarea capabilităţilor de disuasiune şi apărare în toate domeniile”, a precizat Jens Stoltenberg, conform unei declaraţii postate pe site-ul Alianţei Nord-Atlantice.

„Abordarea noastră va rămâne defensivă şi în conformitate totală cu reglementările internaţionale. NATO nu intenţionează să plaseze arme în spaţiul cosmic. Dar trebuie să ne asigurăm că misiunile şi operaţiunile noastre au susţinerea adecvată”, a continuat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice.

„Vom aborda şi alte teme, inclusiv rolul NATO în combaterea terorismului. Misiunile noastre din Afganistan şi Irak continuă să joace un rol important în împiedicarea reapariţiei reţelei teroriste Stat Islamic şi a altor grupuri teroriste. Activitatea noastră de contracarare a ameninţărilor hibride va fi, de asemenea, pe agendă. Aliaţii se implică, inclusiv prin noi solicitări de bază pentru comunicaţii rezistente, inclusiv de tip 5G. (…). Vom discuta şi despre alte subiecte strategice, inclusiv despre Rusia şi despre implicaţiile ascensiunii Chinei, viitorul controlului armamentului şi securitatea energetică”, a precizat Stoltenberg.