Potrivit reprezentanţilor Primăriei Târgu-Jiu, copacii scoşi din rădăcini cu ajutorul utilajelor vor fi replantaţi în alte zone din oraş.
În total au fost scoşi din rădăcini opt copaci ornamentali, odată cu amenajarea alveolelor din zonă şi au fost replantaţi, a afirmat un reprezentant al Primăriei Târgu-Jiu, Adrian Drulă, citat de Mediafax.
Decizia de extragere a copacilor a fost luată de autorităţile locale, pentru evitarea aglomeraţiei pe Bulevardul Unirii.
Înainte de amenajarea celor 12 locuri de parcare, şoferii opreau cu maşinile pe marginea drumului, pentru a merge la cumpărături, deşi era interzisă oprirea.
Însă, mulţi târgujienii se declară revoltaţi de faptul că arborii sunt scoşi pentru a face loc maşinilor. Ei sunt supăraţi că dispar spaţiile verzi în favoarea maşinilor, în condiţiile în care toată lumea caută oxigen.