Home » D:News » Suma uraşă pentru care s-a vândut celebrul costum din piele neagră purtat de Olivia Newton-John în „Grease”

Suma uraşă pentru care s-a vândut celebrul costum din piele neagră purtat de Olivia Newton-John în „Grease”

Suma uraşă pentru care s-a vândut celebrul costum din piele neagră purtat de Olivia Newton-John în „Grease”
Publicat: 05.11.2019
Celebrul costum din piele neagră purtat de actriţa Olivia Newton-John în scena finală a musicalului de succes "Grease" (1978) a fost vândut pentru 405.700 de dolari, dublul sumei la care fusese estimat, la o licitaţie organizată de casa Julien's Auctions din Los Angeles, la finalul săptămânii trecute, potrivit Mediafax.

Costumul a făcut parte dintre cele aproximativ 500 de obiecte scoase la vânzare de actriţa australiană. Banii strânşi în urma vânzării costumului, precum şi o parte din suma totală generată de licitaţie, respectiv 2,4 milioane de dolari, vor fi donaţi unui centru pentru tratarea cancerului din Australia.

La aceeaşi licitaţie, un afiş pentru filmul „Grease” semnat de Newton-John, John Travolta şi alţi membri ai distribuţiei a fost vândut pentru 64.000 de dolari, iar rochia roz cu care actriţa a mers la premiera de la Los Angeles a fost adjudecată pentru 18.750 de dolari.

La sfârşitul anului trecut, actriţa şi cântăreaţa australiană de origine britanică Olivia Newton-John, în vârstă de 71 de ani, a anunţat că a fost diagnosticată cu cancer pentru a treia oară, în ultimele trei decenii. Actriţa a spus că tratează acest cancer, care i-a fost descoperit la baza coloanei vertebrale, cu medicamente „moderne”, dar şi cu remedii naturale.

Newton-John a devenit celebră cu rolul Sandy din musicalul „Grease”, în care a jucat alături de John Travolta, Stockard Channing şi Jeff Conaway. Lansat în vara anului 1978, filmul „Grease” a obţinut încasări de aproape 400 de milioane de dolari pe plan mondial, rămânând mult timp musicalul cu cele mai mari câştiguri din toate timpurile.

De atunci, artista a lansat şi numeroase piese de succes.

Născută pe 26 septembrie 1948, ea a fost recompensată cu patru premii Grammy şi nominalizată la trofeele Globul de Aur, pentru rolul din filmul „Grease” (1978).

Newton-John a fost diagnosticată prima dată cu cancer mamar, în 1992, şi este o susţinătoare a campaniilor pentru lupta împotriva acestei boli şi a celor pentru drepturile animalelor. De altfel, artista a înfiinţat în Melbourne, Australia, Olivia Newton-John Cancer Wellness Research Center.

A doua oară când a fost diagnosticată cu cancer, tot mamar, dar care se extinsese spre un umăr, a fost în 2013.

După cel de-al treilea diagnostic, actriţa, care locuieşte în prezent în SUA, a spus că a apelat şi la un tratament cu ulei de canabis, contra durerilor, adăugând că speră ca în viitor remediul să fie disponibil şi în ţara ei natală.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase