Home » D:News » O treime din generaţia „millennials” aprobă comunismul. ”Amnezia istorică în ceea ce priveşte pericolele comunismului şi socialismului se manifestă pe deplin”

O treime din generaţia „millennials” aprobă comunismul. ”Amnezia istorică în ceea ce priveşte pericolele comunismului şi socialismului se manifestă pe deplin”

O treime din generaţia „millennials” aprobă comunismul. ”Amnezia istorică în ceea ce priveşte pericolele comunismului şi socialismului se manifestă pe deplin”
Publicat: 04.11.2019
O treime dintre oamenii din generaţia "millennials", respectiv cei născuţi în perioada 1981 - 1996, ar vota în 2020 cu candidaţii de extremă stângă, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat la cererea Victims of Communism Memorial Foundation, un ONG cu sediul în Washington, SUA, citat de Mediafax.

„Amnezia istorică în ceea ce priveşte pericolele comunismului şi socialismului se manifestă pe deplin în raportul de anul acesta”, potrivit lui Marion Smith, directorul executiv al ONG-ului.

Potrivit YouGov, care a realizat sondajul, capitalismul a pierdut din popularitate, fiind sprijinit doar de jumătate dintre cei din generaţia „millennials”.

Pe de altă parte, 36% dintre aceştia spun că aprobă comunismul, comparativ cu 28% în 2018.

Socialismul a pierdut din suporteri în toate grupele de vârstă, cu excepţia generaţiei tăcute (peste 74 de ani) şi a celei „millennials”, din care 70% ar vota pentru un candidat socialist.

„Atunci când nu ne educăm generaţia mai tânără în ceea ce priveşte adevărul istoric al celor 100 de milioane de victime ucise de regimurile comuniste în ultimul secol nu ar trebui să fim surprinşi de disponibilitatea ei de a îmbrăţişa ideile marxismului”, a mai spus Smith, care s-a arătat tulburat de rezultatele sondajului de anul acesta.

Potrivit rezultatelor aceluiaşi sondaj, 22% dintre cei din generaţia „millennials” cred că „societatea ar fi mai bună dacă s-ar elimina ideea proprietăţii private”. De asemenea, 45% dintre cei din generaţiile „millennials” şi Z (succesoarea) consideră că „studiile superioare ar trebui să fie gratuite”.

În ceea ce priveşte cea mai mare ameninţare pentru pacea lumii, 27% din toate generaţiile arată spre preşedintele american Donald Trump, 22%, spre liderul Coreei de Nord, Kim Jong-Un, iar 15% l-au ales pe preşedintele rus Vladimir Putin, arată marketwatch.com.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase