Home » D:News » Număr de la linia erotică, scris pe legitimaţiile elevilor în locul celui de prevenţie a suicidului

Număr de la linia erotică, scris pe legitimaţiile elevilor în locul celui de prevenţie a suicidului

Număr de la linia erotică, scris pe legitimaţiile elevilor în locul celui de prevenţie a suicidului
Publicat: 04.11.2019
Elevii din Şcoala Gimnazială New Vista, din California, au sunat la linia erotică după ce numărul de telefon pentru un serviciu de prevenţie a suicidului a fost întipărit greşit de reprezentanţii instituţiei pe legitimaţii, potrivit CNN, citat de Mediafax.

Emily Lavelle şi colegii ei de gimnaziu au decis să formeze numărul de telefon al unui serviciu pentru prevenţia suicidului, ce era întipărit pe spatele legitimaţiilor de elev, dar la celălalt capăt al firului se aflau cei de la linia erotică.

Emily i-a povestit mamei sale, Janene, despre ce a descoperit.

„Primul lucru pe care l-am făcut a fost să formez acel număr şi, desigur, era o linie erotică. Am fost foarte şocată, nu îmi venea să cred”, a declarat Janene, pentru CNN.

Iniţial, mama elevei a intenţionat să îl sune pe directorul instituţiei de învăţământ, dar, aflând de incident după programul de lucru, a fotografiat legitimaţia fiicei sale, distribuind imaginea pe Facebook.

Fotografia a fost ştearsă de Facebook, argumentând că aceasta „este împotriva standardelor comunităţii”.

Inspectorul districtului şcolar Lancaster a oferit o declaraţie, cerându-şi iertare pentru incident şi asigurând că legitimaţiile elevilor vor fi înlocuite. „Luni seara, am fost informaţi că legitimaţiile elevilor, ce au numere pentru servicii de urgenţă pe spatele lor, cuprindeau un număr greşit pentru Suicide Hotline. Regretăm foarte mult această eroare şi muncim din greu pentru a o îndrepta. Numărul incorect ce este scris pe card trimite, de fapt, la o linie erotică”, a declarat inspectorul Michelle Bowers.

Administratorii au strâns toate legitimaţiile elevilor şi au anunţat că vor modifica eroarea.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Pământul ar fi putut fi devastat de explozii spațiale „invizibile”
Pământul ar fi putut fi devastat de explozii spațiale „invizibile”
Cum s-au schimbat planurile militare ale României după Războaiele Balcanice
Cum s-au schimbat planurile militare ale României după Războaiele Balcanice
Cercetătorii au descoperit că anotimpurile Pământului sunt ciudat de desincronizate
Cercetătorii au descoperit că anotimpurile Pământului sunt ciudat de desincronizate
Cinci evenimente istorice petrecute de Crăciun care au schimbat lumea
Cinci evenimente istorice petrecute de Crăciun care au schimbat lumea
O istorie culturală a Crăciunului, dincolo de mituri și tradiții „eterne”. Cum au apărtul cadourile, luminițele și decorațiunile?
O istorie culturală a Crăciunului, dincolo de mituri și tradiții „eterne”. Cum au apărtul cadourile, luminițele ...
Chris Rea, peste patru decenii de muzică fără compromisuri. „Mi-am început viața ca un străin”
Chris Rea, peste patru decenii de muzică fără compromisuri. „Mi-am început viața ca un străin”
Singur de Crăciun? Iată cum poți transforma liniștea într-un aliat pentru echilibrul emoțional
Singur de Crăciun? Iată cum poți transforma liniștea într-un aliat pentru echilibrul emoțional
Cum a ajuns Apărarea Aerospațială americană să-l urmărească pe Moș Crăciun timp de 70 de ani?
Cum a ajuns Apărarea Aerospațială americană să-l urmărească pe Moș Crăciun timp de 70 de ani?
Test de cultură generală. De ce aduce ghinion să lași o pălărie pe pat?
Test de cultură generală. De ce aduce ghinion să lași o pălărie pe pat?
Știința nu așteaptă: Evenimentele care au scris istorie în astronomie chiar de Crăciun
Știința nu așteaptă: Evenimentele care au scris istorie în astronomie chiar de Crăciun
Creierul bărbaților versus creierul femeilor: Care sunt diferențele?
Creierul bărbaților versus creierul femeilor: Care sunt diferențele?
MESAJE DE CRĂCIUN 2025. Urări speciale pentru prieteni, rude sau colegii de la serviciu
MESAJE DE CRĂCIUN 2025. Urări speciale pentru prieteni, rude sau colegii de la serviciu
Țara în care dreptul la munca de acasă ar putea deveni lege
Țara în care dreptul la munca de acasă ar putea deveni lege
Ziua în care Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost executaţi
Ziua în care Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost executaţi
Cele mai bogate familii din lume au devenit și mai bogate în anul 2025
Cele mai bogate familii din lume au devenit și mai bogate în anul 2025
Crește impozitul pe mașinile hibride din 2026
Crește impozitul pe mașinile hibride din 2026
Sfatul unui psiholog pentru Crăciun și Revelion: „Magia sărbătorilor vine din interior”
Sfatul unui psiholog pentru Crăciun și Revelion: „Magia sărbătorilor vine din interior”
Care au fost cele mai râvnite cartiere din România în anul 2025?
Care au fost cele mai râvnite cartiere din România în anul 2025?