Vortexul polar va fi înlocuit de un aer tropical în România. Temperaturile vor fi neobişnuit de mari
În România, dar şi în alte ţări din Europa Centrală şi de Est, vine un nou val de căldură. Temperaturile ridicate sunt aşteptate în zilele următoare, după valul de aer rece care a adus ninsori, ploi şi temperaturi scăzute, potrivit Mediafax care citează prognoza specialiştilor Severe Weather Europe.
Valul de frig polar se va mai resimţi şi în cursul zilei de vineri, cu temperaturi cu 10 grade mai mici decât normalul perioadei, însă, începând de sâmbătă, valul de aer tropical va ajunge în zonă, împingându-l pe cel polar.
Specialiştii Severe Weather avertizează, astfel, că în Europa de Est şi Balcani, temperaturile vor ajunge până la 25 de grade într-un interval de numai 3 zile, de sâmbătă, 2 noiembrie, până luni, 4 noiembrie.
Până atunci însă, temperaturile minime vor fi preponderent negative cu precădere în jumătatea de nord a ţării, precum şi în zonele deluroase din restul teritoriului.