Uranus se află în opoziţie. Astăzi este cea mai bună perioadă din an pentru a observa planeta
Pe 28 octombrie, Uranus se va afla la „opoziţie”, adică la 180 de grade de Soare, privind de pe Pământ. Cu alte cuvinte, atunci, Terra va trece mai mult sau mai puţin între Uranus şi Soare, aşa cum se întâmplă în fiecare an, potrivit agenţiei de presă Mediafax.
Din România, planeta Uranus va fi vizibilă în mare parte a nopţii de luni spre marţi – între orele 19.08-04.49 -, atingând cel mai înalt punct pe bolta cerească în jurul orei 23.56.
Întrucât Terra se va afla în cel mai apropiat punct de Uranus pentru anul acesta – mai precis în decurs de 369,6 zile, în medie -, planeta va apărea mai mare şi mai strălucitoare.
Pe parcursul săptămânilor care vor urma opoziţiei, Uranus va atinge cel mai înalt punct pe bolta cerească cu patru minute mai devreme în fiecare noapte, rămânând vizibil seara timp de câteva luni.
Planeta Uranus este a şaptea ca depărtare de Soare şi a treia ca mărime din Sistemul nostru solar. Distanţa dintre Terra şi Uranus este de 2.700.000.000 de kilometri, potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti.