Palatul imperial secret din Etiopia, unde era interzisă trecerea pe trotuar, a fost deschis în premieră

27 10. 2019, 08:29

Palatul imperial secret, ce se întinde pe 40 de acri din inima oraşului, a fost mai bine de un secol un loc de maximă securitate, fiind protejat atât de soldaţi, cât şi de copacii care îl înconjoară, astfel încât nimeni nu ştia ce se află în interiorul lui, potrivit CNN

Construit de către împăratul Menelik al II-lea, care a domnit între 1889-1913, palatul din Addis Ababa şi împrejurimile lui au fost considerate un loc controversat, în interiorul căruia au fost torturaţi mulţi prizonieri. Perimetrul era păzit doar de către gărzi armate selectate cu stricteţe. Totodată, plimbarea pe trotuarul care înconjura parcul era interzisă  şi nicio maşină nu putea opri de-a lungul gardului.

Premierul Abiy Ahmed, laureatul din acest an al premiului Nobel pentru Pace şi a cărui reşedinţă se află în palat, a fost cel care a transformat această zonă şi a deschis-o vizitatorilor de luna aceasta.  

Parcul este situat pe dealul central din Addis Ababa şi găzduieşte nu numai palatul imperial, ci şi capela ortodoxă creştină unde sunt îngropate rămăşiţele familiei regale, camera tronului cu statuia de ceară a ultimului împărat, Haile Selassie,  un turn, cu o scară în spirală hiper decorată, istorica sală a banchetelor regale, precum şi o grădină botanică, un parc natural, o grădină zoologică, săli de conferinţe cu un bar şi o librărie, design şi artă contemporană în aer liber. Investiţia în tot acest proiect a fost de 170 de milioane de dolari. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Fosilele unei noi specii de hominid, descoperite în Etiopia

Misteriosul lac de lava din Etiopia (FOTO)

Prima Biblie crestina ilustrata a fost descoperita in Etiopia

Pe la originile umanităţii: Triburile sud-etiopiene