Monede din aur şi alamă cu tema Desăvârşirea Marii Uniri – Regina Maria

26 10. 2019, 14:00

Aversul monedei din aur îi prezintă pe regele Ferdinand I şi regina Maria vizitând trupele române pe front; inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „500 LEI”, stema României şi anul de emisiune „2019”.

Aversul monedei din alamă pentru colecţionare îi prezintă pe regele Ferdinand I şi regina Maria vizitând trupele române pe front; inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „50 BANI”, stema României, anul de emisiune „2019” şi litera „N” într-un cerc, ca semn distinctiv al piesei pentru colecţionare.

Aversul monedei din alamă pentru circulaţie îi prezintă pe regele Ferdinand I şi regina Maria vizitând trupele române pe front; inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „50 BANI”, stema României şi anul de emisiune „2019”.

Reversul comun tuturor monedelor prezintă portretul reginei Maria şi inscripţia în arc de cerc ,,REGINA MARIA”.

Tirajele sunt de 500 de bucăţi pentru moneda din aur; 50.000 de bucăţi pentru moneda din alamă pentru colecţionare; 5.000.000 de bucăţi pentru moneda din alamă pentru circulaţie.

Preţurile de vânzare sunt: 9.550,00 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din aur, inclusiv broşura de prezentare; 9,50 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din alamă de 50 bani pentru colecţionare.

Monedele din aur, monedele din alamă pentru colecţionare şi monedele de circulaţie, cu tema Desăvârşirea Marii Uniri – Regina Maria, au putere circulatorie pe teritoriul României.

Punerea în circulaţie a monedelor de circulaţie, cu tema Desăvârşirea Marii Uniri – Regina Maria, se va face prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României, cu ocazia efectuării plăţilor în numerar către instituţiile de credit/Trezoreria Statului.