Roiul de meteori Orionide face spectacol în această noapte. Cum îl puteţi vedea
Două roiuri de meteori pot fi observate cu ochiul liber, în fiecare an, atunci când Terra trece prin marginea exterioară a norului de particule din coada cometei 1/P Halley. Atât Pământul, cât şi cometa orbitează eliptic Soarele, intersectându-se de două ori pe an. Astfel, în mai, poate fi observat curentul de meteori Eta Aquaride, în timp ce în toamnă se produc Orionidele.
Citeşte şi Safire şi rubine în cer. Astronomii au descoperit o nouă clasă de planete. ”Sunt total diferite”
În ceea ce priveşte cel de-al doilea curent de meteori, stelele căzătoare par a veni din constelaţia Orion, una dintre cele mai strălucitoare de pe cer, de aici venind şi numele lor, Orionide, potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti, citat de agenţia de presă Mediafax.
În 2019, Orionidele pot fi observate între 16 octombrie şi 7 noiembrie, iar punctul maxim este atins imediat după miezul nopţii de luni spre marţi (22 octombrie).
Dacă este senin, se pot vedea astfel, în medie, 25 de stele căzătoare pe oră, dar pot fi numai 10 sau chiar 60. Orionidele se pot vedea până la răsăritul Soarelui, interval în care constelaţia Orion se află deasupra orizontului.
Fenomenul de stea căzătoare este arhicunoscut. Dâra luminoasă de pe cer este lăsată de o particulă cu o dimensiune sub un milimetru care arde în atmosfera Pământului, la frecarea cu aerul. Pentru o fracţiune de secundă se poate vedea acest fenomen, denumit de astronomi „meteor”. Particula de praf cosmic care arde în atmosferă se numeşte „meteoroid”, iar pietroiul care cade pe Pământ se numeşte „meteorit”.
Orice roi de meteori are o anumită perioadă în care este activ şi un moment de maxim, în care activitatea meteorilor este cea mai mare, potrivit Observatorului Astronomic.
Pentru a putea vedea meteorii, nu este nevoie de instrumente astronomice, spun reprezentanţii instituţiei. Trebuie doar să priviţi înspre cer, aşezaţi comod, timp de minim o oră, cândva între miezul nopţii şi răsăritul Soarelui. Nu trebuie să priviţi într-o direcţie anume, pentru că meteorii pot apărea în orice direcţie, mai spun aceştia.
Este de preferat ca observaţiile să se facă din afara oraşelor mari sau de la marginea lor, pentru că iluminatul public face ca majoritatea meteorilor să nu mai poată fi observaţi.