Mark Zuckerberg: O companie privată nu ar trebui să cenzureze politicieni sau ştiri
„Încă de când am început Facebook în 2008, m-am concentrat asupra construirii unor servicii care le dau oamenilor o voce şi îi uneşte. De-a lungul istoriei, aceste obiective au mers în paralel – chiar dacă nu pare aşa în ziua de astăzi. Frederick Douglas a numit libera exprimare ca fiind „reformatorul moral al societăţii”. Mişcări ca #BlackLivesMatter şi #MeToo depind de oamenii care îşi împărtăşesc experienţele în mod liber. Libertatea de exprimare a reprezentat un punct central în lupta pentru democraţie”, scrie fondatorul Facebook.
Citeşte şi Investigaţie antitrust împotriva Facebook
Mark Zuckerberg avertizează că, cu toate acestea, ideea de liberate de exprimare este ameninţată. Unii considerând că aceasta „îndepărtează oamenii în loc să îi apropie, iar alţii din spectrul politc sunt de părere că atingerea unui rezultat preferat de ei este mult mai important decât să permită oamenilor să aibă o voce”.
„Puterea indivizilor de a se exprima s-a extins rapid în ultimele decenii. Dar în timpul unei crize sociale, există un impuls de a retrage această libertate de exprimare (…) Astăzi, în alt moment de tensiune socială, impulsul de a restricţiona libera exprimare s-a întors. Avem de ales: Putem să susţinem libertatea de exprimare, să înţelegem dezordinea, dar să credem că drumul spre progres înseamnă să înfruntăm idei provocatoare. Sau putem să decidem că există un cost prea mare”, a mai declarat acesta.
Zuckerberg a enumerat toate provocările privind libertatea de exprimare în prezent, printre care a făcut trimitere la legile altor ţări, la faptul că şase din zece platforme online sunt din China şi la deciziile Facebook care ar putea afecta abilitatea utilizatorilor săi de a se exprima liber.
„În urmă cu zece ani, aproape toate platformele online majore erau americane. Acum, şase din zece provin din China. În timp ce serviciile de mesaje criptate, precum Whatsapp sunt folosite de protestatari şi activişti, pe TikTok, aplicaţia chineză care prinde popularitate în jurul lumii, orice menţionare a protestelor este cenzurată, chiar şi politicienii din SUA definesc reglementările privind internetul pentru a se adresa siguranţei publice, ar trebui să ajute la triumful libertăţii de exprimare”, scrie acesta.
„A doua provocare sunt chiar platformele online – inclusiv Facebook. Facebook ia multe decizii care afectează abilitatea oamenilor de a se exprima liberi. Valorile noastre sunt inspirate de tradiţia americană, dar respectarea strictă a Primului Amendament ar însemna acceptarea unui conţinut precum propaganda terroristă sau hărţuire. Majoritatea americanilor sunt de acord că oamenii ar trebui să fie liberi să spună lucruri care nu sunt pe placul altora, dar nimeni nu ar trebui să pună pe cinva în pericol. Întrebarea este unde tragem linia”.
„La Facebook ne adresăm dezimformării virale, care ar putea duce la afectarea fizică a unei persoane, ca de exemplu dezimformarea din domeniul medical. Am creat sisteme specifice pentru a şterge ameninţări precum exploatarea copiilor. În ţările unde există riscul de conflict ştergem conţinutul care ar putea duce la violenţă sau genocid. Există păreri diferite cu privire la ce consideră oamenii periculos. Dacă cineva distribuie un video cu un atac motivat de rasism, îl condamnă sau îl glorifică? Acum multiplicaţi aceste ameninţări în 100 de limbi”, susţine Zuckerberg.
Fondatorul Facebook dă ca exemplu dezimformarea, afirmând că oamenii „citesc textele de satiră” şi multe publicaţii media preferă diferite unghiuri ale unei ştiri.
„Sunt de părere că o companie privată nu ar trebui să cenzureze politicieni sau ştiri într-o democraţie”, a mai declarat acesta, adăugând că Facebook a luat în considerare interzicerea reclamelor pe platforma sa, însă susţinând că acestea „fac parte din libertatea de exprimare”.
Mark Zuckerberg este fondatorul şi directorul executiv al companiei Facebook, care administrează una dintre cele mai mari reţele de socializare online din lume. În luna septembrie, Facebook a anunţat formarea unui “consiliu independent de supraveghere” ce va putea modifica deciziile luate de Mark Zuckerberg în ceea ce priveşte conţinutul permis sau interzis pe platforma online.