Home » D:News » Companiile vor plăti, din 2020, dacă nu vor colecta deşeuri electrice şi electronice

Companiile vor plăti, din 2020, dacă nu vor colecta deşeuri electrice şi electronice

Companiile vor plăti, din 2020, dacă nu vor colecta deşeuri electrice şi electronice
Publicat: 20.10.2019
Companiile au mai puţin de 3 luni până la intrarea în vigoare a contribuţiei pentru nerealizarea obligaţiilor anuale de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, arată o analiză semnată de Daniela Neagoe, Senior Manager, Comerţ Internaţional, Asistenţă Fiscală şi Juridică, EY, potrivit agenţiei de presă Mediafax.

În prezent, o contribuţie de 4 lei/kg, respectiv 20 lei/kg (pentru lămpi), se datorează pentru diferenţa dintre cantităţile de echipamente electrice şi electronice („EEE”) declarate ca fiind introduse pe piaţa naţională şi cantităţile constatate de Administraţia Fondului pentru Mediu. Începând cu anul viitor, această contribuţie pentru nedeclararea EEE se transformă în contribuţie pentru neîndeplinirea obligaţiilor anuale de colectare.

Deşeurile de echipamente electrice şi electronice („DEEE”) cum ar fi computere, televizoare, frigidere şi telefoane mobile sunt o parte din deşeurile cu cea mai rapidă creştere din Uniunea Europeană. Conform informaţiilor publicate pe site-ul Comisiei Europene, acestea vor depăşi cantitatea de 12 milioane de tone până în 2020.

Ca urmare a gestionării defectuoase a deşeurilor electrice şi electronice, la începutul anului 2019, Comisia Europeană a transmis României o scrisoare de notificare oficială cu privire la deficienţele în adoptarea normelor UE privind DEEE, acesta fiind primul pas în cazul începerii procedurii de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor. Dacă România nu ia măsuri în acest sens, Comisia Europeană poate decide să trimită mai departe o notificare către Curtea Europeană de Justiţie şi să impună sancţiuni financiare semnificative.

Frecvent, se face confuzie între producătorii de EEE-uri în sensul legislaţiei de mediu şi producătorii de EEE-uri în sensul operatorilor economici care fabrică EEE-uri. Astfel, operatorii economici consideraţi producători, în sensul legislaţiei de mediu, sunt acele societăţi care au sediul în România şi fabrică echipamente electrice şi electronice sau ale căror EEE-uri sunt proiectate sau fabricate şi comercializate sub propria marcă comercială. Sau operatorii economici care revând pe teritoriul României sub propria marcă comercială echipamente produse de alţi furnizori.

Totodată, producători de EEE-uri sunt consideraţi şi acei operatori economici care au sediul în România şi importă sau achiziţionează intracomunitar EEE-uri sau care au sediul într-un alt stat membru sau într-o ţară terţă şi vând EEE în România prin mijloace de comunicare la distanţă direct gospodăriilor particulare sau utilizatorilor în afara gospodăriilor particulare.

În vederea introducerii pe piaţă a EEE-urilor, producătorii au obligaţia de a se înregistra la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM), în Registrul producătorilor de echipamente electrice şi electronice. Astfel, vor primi un număr de înregistrare care va fi comunicat tuturor reţelelor comerciale prin care sunt vândute EEE-urile.

Începând cu data de 1 ianuarie 2020, operatorii economici care introduc pe piaţa naţională echipamente electrice şi electronice vor datora contribuţia de 4 lei/kg, respectiv 20 lei/kg (pentru lămpi), pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri de echipamente electrice şi electronice corespunzătoare obligaţiilor anuale de colectare (45%) şi cantităţile efectiv colectate.

Totodată, începând cu 1 ianuarie 2020, producătorii de EEE-uri vor fi obligaţi să se înregistreze şi în format online în Registrul naţional al producătorilor de EEE-uri.

În perioada 2017 – 2020, rata de colectare pe care trebuie să o atingă producătorii de echipamente electrice şi electronice este de 45%. O altă modificare va intra în vigoare începând cu anul 2021, şi anume rata de colectare care va creşte la 65%.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce vorbim singuri? Beneficii, explicații științifice și ce spun specialiștii
De ce vorbim singuri? Beneficii, explicații științifice și ce spun specialiștii
Stimularea unei singure proteine crește durata de viață și încetinește îmbătrânirea
Stimularea unei singure proteine crește durata de viață și încetinește îmbătrânirea
Test de cultură generală. Care este animalul cu cea mai puternică mușcătură?
Test de cultură generală. Care este animalul cu cea mai puternică mușcătură?
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
De ce petrecerea de Crăciun la birou este, de fapt, tot muncă
De ce petrecerea de Crăciun la birou este, de fapt, tot muncă
Una dintre cele mai sângeroase organizaţii care provoacă teroare de peste 150 de ani: „Ei sunt, de fapt, urmaşii maimuţelor”
Una dintre cele mai sângeroase organizaţii care provoacă teroare de peste 150 de ani: „Ei sunt, de fapt, urmaşii maimuţelor”
Cum să mâncăm tot ce vrem de sărbători fără să ne fie rău?
Cum să mâncăm tot ce vrem de sărbători fără să ne fie rău?
Cea mai veche clădire din Anglia a fost construită în urmă cu 15 secole și încă mai este folosită
Cea mai veche clădire din Anglia a fost construită în urmă cu 15 secole și încă mai este folosită
Care sunt cele mai periculoase jucării de Crăciun și ce riscuri există pentru copii?
Care sunt cele mai periculoase jucării de Crăciun și ce riscuri există pentru copii?
De ce nu este sănătos să adormi cu televizorul pornit?
De ce nu este sănătos să adormi cu televizorul pornit?
Mesele de sărbători sunt momentul potrivit pentru a vorbi și despre istoricul medical al familiei
Mesele de sărbători sunt momentul potrivit pentru a vorbi și despre istoricul medical al familiei
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești
Toate formele de nicotină dăunează inimii, avertizează cardiologii
Toate formele de nicotină dăunează inimii, avertizează cardiologii
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?
Cum a fost detectat un virus mortal în respirația balenelor din Arctica?
Cum a fost detectat un virus mortal în respirația balenelor din Arctica?
Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane
Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane
Kurt Cobain, viața unui om prins între sensibilitate, faimă și autodistrugere. „Vreau să cred în Dumnezeu. Vreau să mă iubesc. Dar sunt blocat în acest paradox nenorocit”
Kurt Cobain, viața unui om prins între sensibilitate, faimă și autodistrugere. „Vreau să cred în Dumnezeu. Vreau ...
Somnul insuficient ar putea declanșa un cerc vicios în creier nostru
Somnul insuficient ar putea declanșa un cerc vicios în creier nostru