Adminstratorul NASA, audiat de către Congresul SUA în legătură cu suplimentarea bugetului
Planurile NASA de a readuce oameni pe Lună şi de a reafirma supremaţia spaţială americană consumă o cantitate extrem de mare de resurse, pe care într-o mică sau mai mare măsură Congresul Statelor Unite ale Americii nu mai pare atât de dornic să le ofere fără a pune întrebări. Recent, administratorul NASA, Jim Brindestine, şi unul dintre adjuncţii săi s-au prezentat în faţa Comitetului Camerei Reprezentanţilor SUA pentru Credite, pentru a explica modul în care vor evolua cheltuielile pentru programele spaţiale şi accelerarea programul Artemis, notează Space.
„Deoarece NASA a programat deja misiunea de aterizare lunară pentru 2028, de ce este nevoie deodată să accelerăm ceasul cu patru ani, timp care este necesar pentru a realiza un program de succes din perspectiva ştiinţei şi siguranţei?”, a întrebat reprezentantul Jose Serrano. Acesta a mai întrebat de asemenea dacă nu există şi o motivaţie politică pentru accelerarea programului Artemis.
Experţii în procedurile Congresului american, dar şi comentatorii, au fost de accord că această audiere nu a fost una în care administratorul NASA să fi avut ocazia să susţină cauza agenţiei sale. Membrii Congresului au cerut să afle detalii despre cererile financiare din următorii ani, nu doar despre cele 1,6 miliarde de dolari suplimentari de care ar avea nevoie în acest an fiscal. În cadrul audierii, Brindenstine nu a putut oferi informaţiile cerute şi a precizat că, în februarie 2020, Congresul va putea primi informaţiile cerute.
Citeşte şi:
NASA a anunţat numele noii misuni spaţiale de pe Lună
Donald Trump, atac dur la adresa NASA: ”Luna este parte a planetei Marte”
Planurile NASA. 13 misiuni pe care le desfăşoară sau pe care le va lansa în viitor