Home » D:News » Un asteroid s-ar putea lovi de Terra în următorii zeci de ani

Un asteroid s-ar putea lovi de Terra în următorii zeci de ani

Un asteroid s-ar putea lovi de Terra în următorii zeci de ani
Publicat: 12.10.2019
Asteroizii din apropierea Pământului se numără printre cele mai periculoase obiecte din Univers pe care agenţiile spaţiale din întreaga lume încearcă să le ţină sub observaţie.

Specialiştii Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) au început să monitorizeze asteroidul 2019 SU3 care s-ar putea lovi de Pământ în următorii 65 de ani.

Roca spaţială a fost adăugată recent pe lista asteroizilor de mare risc a ESA, existând posibilitatea să se izbească de Pământ în 16 septembrie 2084, potrivit Fox News

Lista de Risc este un catalog al tuturor obiectelor ale căror posibilităţi de impact detectate nu sunt zero. Fiecare dintre acestea conţine detalii despre poziţia pe care o are faţă de Pământ şi care reprezintă cel mai mare risc de impact. Informaţiile din această listă sunt  exprimate prin Scara Palermo, o scară logaritmică folosită de astronomi pentru a evalua pericolul potenţial de impact al unui obiect apropiat de Pământ. „Include data, mărimea, velocitatea şi probabilitatea”, precizează oficialii ESA.

Asteroidul 2019 SU3 a fost inclus totodată în lista prioritară a ESA, pe care specialiştii din agenţie o folosesc „pentru a observa în special obiectele nou descoperite prin patru categorii: urgent, necesar, util şi fără prioritate”.

Oficialii ESA se aşteaptă ca 2019 SU3 să se afle la o distanţă de 0,00079 unităţi astronomice, aproximativ 117.500 de km, când o să treacă pe lângă Pământ în 2084. 

Asteroizii care trec la 0,05 unităţi astronomice şi măsoară peste 140 de metri, în diametru, sunt consideraţi obiecte spaţiale apropiate de Terra (NEO) cu „potenţial de hazard”, potrivit NASA.

Asteroidul 2019 SU3 este urmărit şi de către specialiştii Agenţiei Spaţiale Nord-Americane, însă aceştia au proiecţii despre el doar până în 2077, cu şapte ani mai devreme decât merg informaţiile ESA.

Potrivit unui raport din 2018, există mai mult de 18.000 de NEO.

Vă recomandăm să citiţi şi:

 

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Secretul pentru o genuflexiune corectă. O mișcare simplă, cheia sănătății pe termen lung
Secretul pentru o genuflexiune corectă. O mișcare simplă, cheia sănătății pe termen lung
Misterul bărbatului cu piele de argint
Misterul bărbatului cu piele de argint
Nu doar uleiul, ci și frunzele de măslin sunt bune pentru sănătate
Nu doar uleiul, ci și frunzele de măslin sunt bune pentru sănătate
Test de cultură generală. Ce este Schengen?
Test de cultură generală. Ce este Schengen?
Astronomii au găsit o megastructură cosmică de 23 de ori mai mare decât Calea Lactee
Astronomii au găsit o megastructură cosmică de 23 de ori mai mare decât Calea Lactee
Tinerii din China își schimbă stilul de viață și economisesc mai mulți bani ca niciodată
Tinerii din China își schimbă stilul de viață și economisesc mai mulți bani ca niciodată
Bogații lumii au devenit și mai bogați în 2024
Bogații lumii au devenit și mai bogați în 2024
A început Forumul Economic Mondial. Cei mai influenţi oameni ai planetei, prezenți la Davos
A început Forumul Economic Mondial. Cei mai influenţi oameni ai planetei, prezenți la Davos
Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul lui medical
Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul ...
Lumea este deja în mijlocul celui de-Al Treilea Război Mondial, spune președintele Parlamentului Finlandei
Lumea este deja în mijlocul celui de-Al Treilea Război Mondial, spune președintele Parlamentului Finlandei
Un nou cod de conduită la nivelul UE obligă companiile de tehnologie să ia măsuri împotriva incitării la ură
Un nou cod de conduită la nivelul UE obligă companiile de tehnologie să ia măsuri împotriva incitării la ură
Odată cu întoarcerea la Casa Albă, Donald Trump retrage pentru a doua oară Statele Unite din Acordul de la Paris
Odată cu întoarcerea la Casa Albă, Donald Trump retrage pentru a doua oară Statele Unite din Acordul de la Paris
Joe Biden a grațiat cinci membri din familia sa în ultimele minute de mandat
Joe Biden a grațiat cinci membri din familia sa în ultimele minute de mandat
„Nababul”, cel mai bogat român de la începutul secolului XX. Cum era manevrat de copiii lui?
„Nababul”, cel mai bogat român de la începutul secolului XX. Cum era manevrat de copiii lui?
Este posibil ca viața de pe Venus să ajungă acolo de pe Pământ?
Este posibil ca viața de pe Venus să ajungă acolo de pe Pământ?
Andrei Novac: „Cărțile de poezie sunt ascunse în librării”
Andrei Novac: „Cărțile de poezie sunt ascunse în librării”
Căutăm un Content Writer entuziast. Alătură-te echipei Go4it!
Căutăm un Content Writer entuziast. Alătură-te echipei Go4it!
Ospețele cu care Alexandru Marghiloman își răsfăța musafirii
Ospețele cu care Alexandru Marghiloman își răsfăța musafirii