Psihoterapeut: Unul din 10 români suferă de depresie fără să ştie
Lansarea primului hub antidepresie din România a avut loc joi, iar odată cu aceasta a fost pus la dispoziţia celor care trec prin astfel de probleme şi o linie TelVerde, disponibilă 24/7, la capătul căreia se află voluntari specializaţi care pot oferi suport. Numărul TelVerde 0800 0800 20 este gratuit.
„Suntem în tratative cu Ministerul Sănătăţii ca să facem un protocol, astfel încât Tel Verde să fie conectat la sistemul de urgenţă şi noi să putem să asigurăm cu rapiditate intervenţia 112, pentru că doar dânşii pot face acţiunile pe internare nevoluntară, de exemplu”, spune psihoterapeutul Yolanda Creţescu, care este şi promotorul acestui proiect.
Creţescu a mai spus că unul dintre motivele care au fost puse bazelor pentru un astfel de hub este statistica îngrijorătoare potrivit căreia unul din 10 români suferă de depresie fără să ştie.
„Deprehub l-am gândit să fie primul hub antidepresie din România (…) ne-am gândit să schimbăm puţin paradigma în intervenţie, în prevenţie şi diagnostic, atât în depresii, cât şi în anxietate, astfel încât să aducem specialiştii aproape de beneficiarii noştri”, mai spune psihoterapeutul.
Psihoterapeutul a mai spus că, odată cu prevenţia, va putea fi scăzut numărul de viitori pacienţi de depresie.
„Vom putea să eliberăm, dacă vreţi, 112 de acele cazuri de atac de panică, de anxietate, de burnout, suicid şi este foarte important să înţelegem că dacă noi investim în prevenţie, vom putea evita intervenţia”, a completat Creţescu.
Psihoterapeutul Yolanda Creţescu a menţionat că prevenţia este cu atât mai importantă cu cât intervenţia propriu-zisă nu doar costă foarte mult societatea, ci şi aglomerează sistemul naţional medical, despre care, spune aceasta, „oricum este depăşit”. „Sistemul românesc de sănătate nu mai poate să facă faţă, stresul cotidian, lipsa educaţiei, lipsa informării ne fac să ajungem într-o situaţie limită fără să ne dăm seama”, informează Yolanda.
Yolanda Creţescu a precizat că Hub-ul îşi propune să introducă programe de sănătate emoţională şi în corporaţii.
„Noi ne-am propus să eliminăm aceste pericole şi să ne ducem noi în corporaţii şi să facem aceste training-uri de prevenţie, iar Deprehub va avea o evaluare gratuită, un screening gratuit, imediat, la un click distanţă”, conchide psihoterapeutul.