„Universul nostru se afla într-o stare fierbinte, densă, iar acum aproape 14 miliarde de ani a început expansiunea”, a spus membrul Academiei Suedeze Ulf Danielsson, citând tema muzicală a serialului la evenimentul care a avut loc marţi, la Stockholm.
Goran Hansson, secretarul general al Academiei Regale Suedeze de Ştiinţe, a declarat că serialul „Teoria Big Bang/ The Big Bang Theory” reprezintă o „realizare fantastică”, ce a adus „lumea ştiinţei pe laptopurile şi în camerele de zi din întreaga lume”. Acesta a adăugat că referinţa la piesa tematică a serialului se potriveşte perfect în contextul desemnării câştigătorilor premiului Nobel pentru fizică.
Savanţii James Peebles, Michel Mayor şi Didier Queloz au fost recompensaţi, marţi, cu premiul Nobel pentru fizică pe 2019, pentru contribuţii la înţelegerea evoluţiei Universului şi a locului ocupat de Pământ în cosmos. James Peebles a fost premiat pentru formulări teoretice privind cosmologia fizică, iar Michel Mayor împreună cu Didier Queloz, pentru descoperirea unei exoplanete ce orbitează o stea de tipul Soarelui.
Ultimul episod al serialului „Teoria Big Bang/ The Big Bang Theory” a fost difuzat pe 16 mai, protagoniştii Sheldon şi Amy câştigând premiul Nobel pentru fizică.
„Sper că Sheldon şi Amy nu sunt prea dezamăgiţi astăzi”, a declarat, amuzat, Hansson.
Creat de regizorul Chuck Lorre şi de producătorul Bill Prady, serialul „Teoria Big Bang” a fost lansat în anul 2007. Pentru că tema centrală a producţiei este ştiinţa, mulţi savanţi prestigioşi au apărut ca invitaţi în serial. Astrofizicianul şi laureatul premiului Nobel George Smoot a apărut în cel de-al doilea sezon, în timp ce fizicianul teoreticia Brian Greene a putut fi văzut în sezonul cu numărul patru. Celebrul cosmolog Stephen Hawking a avut o apariţie scurtă în cel de-al cincilea sezon al serialului.