Cântăreaţa Rihanna va lansa o autobiografie vizuală
Unele dintre imagini nu au mai fost publicate, Rihanna punându-le la dispoziţie în autobiografie pentru a facilita înţelegerea parcursului vieţii ei.
Citeşte şi Videoclipul piesei ”Living On My Own”, cu Freddie Mercury, a fost relansat într-o nouă variantă
Cartea va fi lansată de editura Phaidon, potrivit agenţiei de presă Mediafax.
„De la copilăria ei din Barbados la turneele în jurul lumii, de la apariţiile de pe scenele de modă la momentele private alături de familie şi de prieteni, cartea cuprinde imagini din viaţa ei intimă şi fotografii realizate pe parcursul carierei de muzician, creator de modă şi antreprenor”, au declarat cei de la editura Phaidon.
Potrivit artistei, autobiografia a fost realizată pe parcursul a mai mult de cinci ani.
„Sunt foarte bucuroasă că pot împărtăşi colecţia ce cuprinde imagini incredibile. Lucrăm la această carte de mai bine de cinci ani şi sunt cu adevărat fericită să o pot împărţi cu toată lumea”, a declarat Rihanna.
Cartea în format fizic are o greutate de aproximativ 6,8 kilograme.
Rihanna, pe numele real Robyn Rihanna Fenty, în vârstă de 31 de ani, şi-a lansat primul album discografic în 2005, iar primul ei single care a ajuns pe primul loc în topul Billboard a fost piesa „S.O.S.”. Au urmat alte trei piese care au ajuns pe prima poziţie a clasamentelor muzicale: „Umbrella”, „Take a Bow” şi „Disturbia”. Cel de-al optulea album de studio al artistei născute în Barbados şi cel mai recent este „Anti” şi a fost lansat în 2016. Cu peste 250 de milioane de albume vândute în lumea întreagă, Rihanna, recompensată cu nouă premii Grammy, a ajuns un idol al noii generaţii.
În luna mai, Rihanna s-a asociat cu compania de lux LVMH, cu sediul la Paris, pentru a lansa un brand de haine, accesorii şi încălţăminte. Compania – care deţine aproximativ 70 de mărci de lux, printre care Louis Vuitton şi Moet & Chandon – a anunţat că brandul se va numi Fenty, după numele de familie real al cântăreţei. Cântăreaţa nu se află la prima iniţiativă de acest tip, fiind celebră pentru colaborarea sa cu Puma, pentru o gamă de produse sportive devenită foarte populară. Rihanna s-a lansat şi în domeniul produselor cosmetice, în 2017, cu gama Fenty Beauty, iar, anul trecut, a lansat o colecţie de lenjerie intimă.