Oamenii care locuiesc pe malul mării se bucură de o sănătate mintală mai bună
This browser does not support the video element.
Cercetătorii de la Universitatea Exeter din Marea Britanie au prezentat un studiu în care detaliază beneficiile locuirii într-o localitate aflată lângă mare. În cadrul acestui studiu, oamenii de ştiinţă au folosit datele colectate de la 26.000 de respondenţi, notează Medicalxpress.
Acest studiu a plecat de la statisticile care arată că aproximativ unul din şase adulţi din Reagtul Unit suferă de o problemă de sănătate mintală, precum anxietatea sau depresia. De asemenea, aceste statistici arată că poate fi identificată o corelaţie între o situaţie economică precară şi aceste probleme de sănătate.
În cadrul acestui studiu, oamenii de ştiinţă au folosit datele oferite de către Health Survey for England, programul britanic de monitorizare a stării de sănătate publică, pe care le-au pus în relaţie cu proximitatea reşedinţei de la malul mării, limita inferioară fiind de un kilometru şi cea superioară de 50 de kilometri.
Dr. Jo Garret, cercetătoarea principală a studiului citat, explică: „Cercetările noastre sugerează, pentru prima dată, că persoanele din gospodăriile sărace care trăiesc aproape de coastă prezintă mai puţine simptome ale tulburărilor de sănătate mintală. În ceea ce priveşte sănătatea mintală, această > ar putea juca un rol util în a echilibrarea balanţei între cei cu venituri mari şi mici”.
Studiul condus de către dr. Jo Garret este primul de acest tip care analizează în detaliu beneficiile locuirii în proximitatea mării.
„Acest tip de cercetare în materie de sănătate albastră (n.r. care are legătură cu marea) este vitală pentru a convinge guvernele să protejeze, să creeze şi să încurajeze utilizarea spaţiilor de coastă. Trebuie să îi facem pe guvernanţi să înţeleagă cum să maximizeze beneficiile de bunăstare ale spaţiilor „albastre” şi din oraşe şi să ne asigurăm că accesul este corect, inclusiv pentru toată lumea, în timp ce nu dăunează mediilor noastre de coastă fragile”, explică dr. Mathew White, expert în psihologia mediului al Universităţii Exeter.
Studiul Coastal proximity and mental health among urban adults in England: The moderating effect of household income a fost publicat în revista Healt and Place.
Citeşte şi:
Natura poate fi vitală pentru sănătatea mintală a oamenilor
Ce legătură surprinzătoare există între alimentaţie şi tulburările mentale?