Capitala Australiei a legalizat consumul de marijuana în scopuri recreaţionale, în ciuda legilor federale
După luni de dezbateri, Adunarea legislativă din ACT, cel mai mic teritoriu autonom intern australian, în care este situată capitala Canberra, a votat în această săptămână o lege pentru rezidenţii adulţi care permite deţinerea, utilizarea şi cultivarea unor mici cantităţi de canabis, potrivit Science Alert.
În baza noi legii care va intra în vigoare în 31 ianuarie 2020, fiecare adult care locuieşte în zona teritoriului capitalei australiene va putea creşte două plante de canabis, dar nu mai mult de patru plante pe gospodărie. De asemenea, fiecare adult va putea deţine până la 50 de grame de marijuana.
Potrivit politicianului laburist Michael Pettersson, cel care a depus proiectul de lege, urmarea va fi „reducerea daunelor provocate de droguri în comunitate, prin diminuarea stigmatizării consumului de droguri şi încurajarea oamenilor să caute ajutor, fără să le fie teamă că vor fi arestaţi”.
Marijuana este cel mai consumat drog din Australia şi, deşi este ilegal la nivel federativ, fiecare stat sau teritoriu îl sancţionează într-un mod diferit.
Potrivit legii actuale din ACT, deţinerea a 50 de grame de iarbă este sancţionată cu o amendă de 160 de dolari australieni. Deţinerea unei cantităţi mai mari de marijuana este pedepsită cu o amendă de 8.000 de dolari sau cu doi ani de închisoare, în unele cazuri fiind aplicate ambele măsuri.
Cum va putea fi consumată şi crescută
Noua lege care va permite consumul şi deţinerea de marijuana în scopuri recreaţionale vine, însă, cu limitări. Drogul nu poate fi consumat în public sau în apropierea copiilor. Totodată, planta de canabis nu poate fi cultivată în public sau unde se află copii, la fel şi depozitarea ei.
Într-o analiză a proiectului de lege, realizată de Asociaţia Medicală Australiană, se recunoaşte că consumul de canabis poate „duce la efecte negative asupra sănătăţii cronice”, dar „riscul acestor rezultate este scăzut, iar cei care consumă canabis ocazional sunt puţin probabil afectaţi”.
În 2016, Parlamentul australian a adoptat un amendament care permite cultivarea marijuana în scopuri medicale şi ştiinţifice, însă nu a legalizat şi nici nu a dezincriminat utilizarea în scopuri recreative.
În această bază, este neclar încă dacă australienii din Canberra vor fi arestaţi sau pedepsiţi de către autorităţile federale dacă vor consuma şi cultiva marijuana. „(Această lege n.r.) nu îndepărtează în totalitate riscul ca oamenii să fie arestaţi sub incidenţa legislaţiei Commonwealth, iar noi suntem sinceri cu comunitatea noastră în legătură cu aceasta”, a declarat Gordon Ramsay, procurorul general din ACT.
„Legislaţia din ACT doreşte să asigure o apărare legală specifică şi clară pentru orice adult care deţine o cantitate mică de canabis pe teritoriul ACT, dar este pus sub acuzare în baza legislaţiei Commonwealth”, a adăugat procurorul general.
Cu alte cuvinte, teritoriul are puţin control asupra situaţiei în care cineva este arestat sau pus sub acuzare pentru posesie de marijuana, în baza unei decizii emise de o autoritate federală.
Poliţia din teritoriul capitalei australiene a dat însă asigurări că va sprijini şi va respecta ceea ce încearcă să facă Guvernul local şi că se va axa mai mult pe vânzările de marijuana de pe piaţa neagră decât pe consumul propriu.
Rămâne de văzut ce efecte va avea această lege istorică şi dacă alte jurisdicţii o vor urma.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Marijuana, dincolo de mituri şi mistificări: ce spune ştiinţa