Copii petrec, în medie, aproximativ 3 ore la joacă
Felul în care copii de azi îşi însuşesc noţiuni este fundamental diferit de metodele educaţionale de acum 10-20 sau 30 de ani. Şi totul începe din primii ani, iar acest lucru se poate observa din felul în care a evoluat piaţa jucăriilor, arată datele EduClass.ro, unul dintre cei mai mari importatori şi distribuitori de jucării educative din România.
70% dintre copiii cu vârste între 1 şi 10 ani petrec în medie 3 ore pe zi jucându-se, iar jocurile preferate sunt cele de construcţie, de rol şi de strategie, arată un sondaj EduClass.ro, realizat online, în perioada mai-iunie 2019, pe un eşantion de 524 de persoane. Potrivit studiului Toys that Inspire Mindful Play and Nurture Imagination din 2018 privind educaţia timpurie, condusă de profesorul american Jeffrey Trawick-Smith, jucăriile de azi se împart în trei mari categorii: care stimulează creativitatea, respectiv interacţiunea socială şi cele legate de învăţare/rezolvarea problemelor. Mai mult, potrivit aceleiaşi cercetări, educatorii pot evalua ce jucării au sau nu un impact asupra copiilor, mai ales în ceea ce priveşte însuşirea noţiunilor în afara programului de la clasă, fiind astfel de un real ajutor părinţilor.