Cinci destinaţii turistice feerice pentru cei pasionaţi de arta fotografică şi de pictură
1. Provenţa, Franţa
Provenţa, situată în partea de sud-est a Franţei, le oferă vizitatorilor posibilitatea de a imortaliza regiunea Camargue, denumită şi Delta Ronului, ce cuprinde mlaştini, păşuni, pǎduri, dune de nisip etc. Regiunea Provenţa, aflată între Marea Mediterană, Valea Ronului şi Italia este recunoscută şi pentru lanurile de lavandă, ce îmbracă suprafeţe vaste.
2. Toscana, Italia
Fotograful britanic Charlie Waite a afirmat că, dacă ar compara Toscana cu o persoană, atunci aceasta ar fi „una fotogenică”. În regiunea situată în centrul Italiei se află oraşul medieval San Gimignano, cu o arhitectură specială. Totuşi, peisagiştii preferă să imortalizeze dealurile acoperite de vii, plantaţiile de măslini şi chiparoşii.
3. Glencoe, Scoţia
Regiunea Black Rock Cottage este preferată de fotografi şi de cei pasionaţi de pictură, fiind o zonă aflată pe malul sudic al râului Coe. Munţii spectaculoşi permit fotografierea din perspective multiple, iar cei care doresc să se debaraseze de agitaţia urbană preferă regiunea pentru liniştea pe care o oferă. Secvenţe din pelicula „Harry Potter şi Prizonierul din Azkaban/ Harry Potter and the Prisoner of Azkaban” au fost filmate în Glencoe.
4. Vermont, Statele Unite ale Americii
Statul Vermont reprezintă o atracţie turistică, fotografii preferând să îl viziteze toamna, când culturile de dovleci îmbracă peisajul şi oferă o imagine unică. Localizat în zona nord-estică a Statelor Unite ale Americii, Vermont abundă în dealuri ce se oglindesc în lacurile din împrejurimi, constituind o sursă de inspiraţie pentru cei pasionaţi de artă.
5. Oraşul Damme, Belgia
În oraşul Damme, aflat în provincia Flandra de Vest, catedralele sunt punctul central de interes al fotografilor. Charlie Waite îl descrie ca fiind, uneori, „îmbrăcat în ceaţă, ceea ce îi adaugă un strop de mister”. La o distanţă mică se află şi oraşul Bruges, renumit pentru arhitectura unică.