Cercetători americani: Regimul nord-coreean construieşte submarine balistice

22 09. 2019, 17:00

Cercetători de la Institutul de Studii Internaţionale Middlebury şi operatorul satelitar Planet Labs au analizat imagini ale unui şantier naval din oraşul nord-coreean Sinpo.

Potrivit cercetătorilor, imaginile arată o structură cu o lungime de aproximativ 100 de metri de-a lungul unui chei, iar lungimea obiectului este cu mult mai mare decât a instalaţiilor portuare folosite de Coreea de Nord pentru construirea submarinelor convenţionale.

Structura sugerează că Phenianul se pregăteşte să lanseze un nou submarin, unul ce poate fi echipat cu rachete balistice, este concluzia oamenilor de ştiinţă.