The Rolling Stones lansează o ediţie de lux „Let It Bleed”, pentru a 50-a aniversare

16 09. 2019, 16:00

Colecţia va include versiuni remasterizate ale albumului, inclusiv pe vinil, litografii, afişe, o carte cu un eseu scris de jurnalistul David Fricke, specialist în muzica trupei, precum şi fotografii din turneul de promovare a materialului discografic realizate de Ethan Russell, notează Mediafax.

„Let It Bleed” este al zecelea album de studio al trupei The Rolling Stones şi a fost lansat în 1969.

The Rolling Stones este o trupă rock înfiinţată în Londra, în 1962. Trupa este formată, în prezent, din solistul Mick Jagger, chitaristul Keith Richards, în vârstă de 75 de ani, basistul/chitaristul Ronnie Wood, în vârstă de 72 de ani, şi bateristul Charlie Watts, în vârstă de 78 de ani. Formaţia a vândut peste 250 de milioane de discuri la nivel mondial, a fost inclusă în Rock ‘n’ Roll Hall of Fame în anul 1989 şi a fost plasată de revista americană Rolling Stone pe locul al patrulea în Top 100 al celor mai mari artişti din toate timpurile.