Home » D:News » Om de ştiinţă: Carnea de om ar putea reprezenta o alternativă pentru hrana viitorului

Om de ştiinţă: Carnea de om ar putea reprezenta o alternativă pentru hrana viitorului

Om de ştiinţă: Carnea de om ar putea reprezenta o alternativă pentru hrana viitorului
Publicat: 22.09.2019
Încălzirea globală creează o serie de probleme majore asupra capacităţii de producere şi distribuţie a hranei.

Faptul că încălzirea globală afectează şi va continua să afecteze capacitatea de producere şi distribuţie la scară largă a hranei reprezintă o realitate pe care oamenii de ştiinţă o subliniază şi pe care publicul larg cel puţin o intuieşte. Perspectiva unei crize alimentare la nivel global a atras atenţia oamenilor de ştiinţă, aceştia depunând eforturi considerabile în vederea identificării unor surse alternative de hrană.

Pornind de la introducerea în alimentaţia noastră a algelor marine, a insectelor, a cărnii artificiale sau chiar folosirea tehnicilor de editare genetică, oamenii de ştiinţă par a lua în calcul toate posibilităţile. Totuşi, după cum susţine Magnus Soderlund, nu toate posibilităţile sunt luate în calcul. Mai exact acesta susţine că pe viitor am putea să recurgem la canibalism, notează Futurism.

Soderulund, profesor al Şcolii de Economie din Stocholm, a argumentat în cadrul unei prezentări pe care a a susţinut-o la Gastro Summit că încălzirea globală ne va aduce în punctul în care va trebui să apelăm la noi surse de hrană, unele pe care, în prezent, le-am găsi scârboase sau chiar revoltătoare. În această ultimă categorie se numără, în mod evident, canibalismul. Profesorul nu se declară în vederea sacrificării indivizilor sănătoşi pentru consum, el este de părere că oamenii deja decedaţi ar putea fi „reciclaţi”.

În cadrul unui interviu acordat unei televiziuni suedeze, Soderlund a declarat faptul că se declară „cel puţin deschis ideii de a gusta carnea de om”.

Citeşte şi:

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase