Trupa Muse va lansa o colecţie de cântece de la începuturile carierei, în decembrie
Colecţia „Origin of Muse” va fi lansată pe piaţă pe 6 decembrie, prin compania Warner Music.
Colecţia va cuprinde reeditări ale albumelor „Showbiz” (1991) şi „Origin of Symmetry” (2001), nouă CD-uri cu demo-uri, înregistrări live de la începuturile carierei, dar şi o carte de interviuri cu membrii trupei, Matt Bellamy, Chris Wolstenholme şi Dominic Howard.
Cel mai recent album al trupei, „Simulation Theory”, a fost lansat anul trecut, potrivit nme.com.
Muse este una dintre cele mai apreciate formaţii de rock alternativ din Europa. Trupa a fost înfiinţată în 1999, la Londra, avându-i în componenţă pe Matthew Bellamy (voce, chitară şi clape), Chris Wolstenholme (chitară bass şi voce) şi Dominic Howard (la tobe şi percuţii). Muzica lor îmbină rock-ul alternativ cu funk-ul, cu heavy metal-ul şi chiar cu muzica clasică şi el ectronică. Hituri ca „Time Is Running Out” şi „Starlight” dovedesc că amestecul de stiluri este unul reuşit.
Trupa Muse, renumită şi pentru show-urile sale energice şi extravagante, a compus piesa „Survival”, care a fost cântecul oficial al Jocurilor Olimpice de la Londra 2012.
Cele opt albume de studio s-au vândut în peste 20 de milioane de copii.
Citeşte şi: