Curentul vegan trece din bucătărie în garderobă
Haine şi accesorii etichetate drept lipsite de piele de vacă sau orice alte produse de origine animală sunt lansate de retaileri precum Marks & Spencer, Zara şi New Look.
Există blanuri „vegane”, curele „vegane” din plastic şi iută, precum şi încălţăminte fabricată din scoarţă de copac, cauciuc natural şi fibră de nucă de cocos, etichetată „vegană”.
Cercetătorii companiei Mintel spun, în ultimul lor raport despre modă şi durabilitate, că tendinţa trece din bucătărie în dulap, bunăstarea animalelor ajungând în fruntea unei listei de probleme pe care oamenii spun le au în vedere înainte de a cumpăra haine, 42% apreciind-o importantă pentru ei.
Mintel cred că în 2019 va fi înregistrat un boom în colecţiile de încălţăminte fără piele naturală, cumpărători de toate vârstele spunând că vor cumpăra încălţăminte etichetată „vegan”.
Pe lângă faptul că este la modă şi mult mai atrăgătoare decât eticheta „piele sintetică”, eticheta „vegan” oferă o distincţie importantă suplimentară, spun specialiştii, care atrag atenţia că întregul produs ar trebuie să fie vegan, inclusiv adezivul pantofului sau substanţele folosite pentru finisare.
Designerul Stella McCartney, un pionier în domeniu a trecut de la pielea şi blana vegană şi explorează acum un înlocuitor de piele făcut din ciuperci sau încearcă să înlocuiască mătasea cu proteine de drojdie.
Explozie de produse vegane
În zona mai ieftină a pieţei, unde tendinţa a decolat, unele branduri mari transformă deja cererea pentru moda vegană în vânzări. Dr Martens, furnizor de cizme şi ghete, a cunoscut o creştere de 300% a vânzărilor versiunilor vegane a produselor sale în ultimul an. Lansate chiar în 2011, produsele vegane sunt fabricate dintr-o combinaţie de poliester şi poliuretan. După creşterea rapidă de anul trecut, cizmele vegane au reprezentat 4% din toate perechile vândute.
În total, în 2018 erau 119 produse vegane, îar în acest an numărul a explodat la 1.956.
Aceste produse vin cu un cost suplimentar pentru consumatori. Produsele vegane Doc Martens costă la fel ca originalele din piele. Lanţul de magazine New Look vinde pantofi sau genţi de laptop vegane la preţuri comparabile cu celelalte produse ale sale.
În trecut, produsele „etice” erau poziţionate în zona premium, dar, pe de altă parte, o geantă „cu aspect de piele” ar fi costat jumătate din preţul real. Care ar trebui să fie preţul produselor vegane?
Preţurile similare sunt justificate, spun specialiştii, deoarece costul materialelor este o mică parte din costul total, iar costurile de producţie nu sunt mai mici pentru produsele vegane.
O altă întrebare este cât de etică este această categorie nouă. Este vorba de durabilitate, de tehnicile de producţie, de impactul asupra creşterii culturilor, de poluare, biodegradabilitate şi reciclabilitate, fără a menţiona grija pentru persoanele care fabrică produsele, indiferent de materialele componente.
Unele companii, spun analiştii, „îmbracă” articole folosind eticheta vegană pentru a face produsele să pară mult mai ecologice şi etice decât sunt acestea în realitate.