Premieră la Galaţi: Aparat pentru diagnosticarea cancerului de piele care nu iradiază
Autorităţile judeţene au lansat un proiect cu finanţare europeană privind modernizarea Ambulatoriului Spitalului de Boli Infecţioase Sf. Cuvioasa Parascheva din Galaţi care presupune şi cumpărarea de aparatură modernă.
Printre echipamentele care urmează să fie cumpărate este şi un aparat modern pentru diagnosticarea cancerului de piele, primul de acest fel care ajunge la o unitate medicală din România.
Acesta costă 750.000 de lei, funcţionează pe bază de lumină şi nu iradiază pacientul, aşa cum se întâmplă în cazul computerului tomograf.
„Această procedură este utilă în depistarea precoce a cancerului cutanat. Este o metodă non-invazivă, nu presupune prelevarea de ţesut de la pacient, este o tehnică imagistică de înaltă performanţă şi, din cunoştinţele mele, acest echipament este unic în ţară. Este o tehnică nouă la nivel european şi în Statele Unite ale Americii. Trebuie să ne alegem un domeniu îngust pe care să-l facem cel mai bine, astfel încât să poată apela pacienţi din toată regiunea şi din alte regiuni. (…) Aparatul se numeşte
În cadrul proiectului european în valoare de 2,6 milioane de lei vor fi achiziţionate 42 de echipamente medicale şi vor fi realizate 17 dotări specifice pentru funcţionarea Ambulatoriului.
Este vorba despre echipamente necesare pentru depistarea hepatitelor cronice, a cirozelor hepatice şi a bolilor cu potenţial endemo-epidemic.
Autorităţile spun că, prin aceste achiziţii, în oraşul Galaţi se încearcă formarea unui centru de excelenţă pentru depistarea şi tratamentul bolilor de piele, iar pe viitor se doreşte şi crearea unui centru de tratament cu lumină inteligentă.
„Proiectul pe care lansăm astăzi reprezintă un prim pas. Noi ne propunem să facem un Centru de excelenţă în imagistică medicală non-invazivă, un centru regional pentru depistarea şi tratamentul bolilor de piele”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea.
Tot la spitalul din Galaţi se construieşte un corp de clădire care va avea demisol şi parter şi va înlocui cea mai mare parte a vechiului spital.
Lucrarea va fi gata în vara anului viitor, atunci când clădirea cu suprafaţă totală de 2.700 de mp va intra în circuitul medical.
Conform proiectului, clădirea va avea spaţii moderne cu laboratoare medicale, saloane pentru pacienţi, cabinete pentru medici şi săli de tratament, amfiteatru şi încăperi în care studenţii de la medicină vor realiza lucrări practice.
Pentru lucrare, autorităţile judeţene vor plăti aproape 15 milioane de lei.
De asemenea, pentru dotarea laboratorului de biologie moleculară şi pentru celelalte echipamente necesare noii clădiri va fi accesată o finanţare europeană în valoare de 300.00 de euro.