Vestea nu este chiar o surpriză, Google lucrând intens la promovarea noului serviciu pentru streaming de melodii.
Cu un număr consistent de utilizatori care petrec mult timp la volanul autoturismului personal, Waze pune YouTube Music pe teren egal cu rivalii Spotify, Deeezer şi alte servicii pentru streaming audio deja prezente în meniul aplicaţiei.
Conectat prin intermediul aplicaţiei Waze, YouTube Music permite redarea şi schimbarea melodiilor direct din interfaţa de navigare, playerul apărând la partea de jos a ecranului, suprapus peste hartă.