Bucharest International Dance Film Festival 2019 adună 43 de producţii din toată lumea la Bucureşti
Din cele peste 1500 de producţii înscrise în cele trei secţiuni competiţionale din cadrul Bucharest International Dance Film Festival 2019 (competiţia internaţională, cea naţională şi cea dedicată musicalurilor) au fost selectate 43 de scurtmetraje, din 18 ţări de pe întreg mapamondul, anunţă organizatorii manifestării.
Citeşte şi Trupa Metallica a făcut o donaţie extrem de generoasă pentru un proiect important din România
Competiţia internaţională include cu secţiunile Time Stand Witness, The Road not Taken şi Acts of Rebellion şi adună 30 de filme, din 15 ţări.
Din secţiunea Time Stands Witness fac parte 10 filme de dans, din 8 ţări, iar diversitatea temelor întăreşte faptul că filmul de dans poate să fie sci fi, horror, poezie vizuală sau comedie.
”Un bărbat nu îmbătrâneşte niciodată, o femeie face un salt într-o altă realitate şi doi artişti se îndrăgostesc la limita cosmosului – timpul fiind numitorul comun al acestor poveşti ieşite din comun”, explică organizatorii.
În cadrul secţiunii The Road not Taken se umblă prin întuneric, se luptă pentru lumină şi se caută noi modalităţi de a iubi. Ca în poezia lui Robert Frost, protagoniştii celor 11 filme, din nouă ţări, se găsesc în faţa unor decizii imposibile.
Pentru cei ce îşi doresc mai multă acţiune, BIDFF a pregătit o proiecţie inedită de nouă filme din Franţa, Iran, Olanda, Anglia, Germania şi SUA curatoriate în secţiunea Acts of Rebellion. Proiecţiile abordează mişcarea în toate formele ei, de la dans pe străzile Teheranului şi şotron în Iran, până la dans contemporan în ringul de luptă şi mişcare la carnavalul Voodoo din Caraibe.
Competiţia naţională, care a crescut considerabil faţă de anul 2016, când a fost introdusă în festival, reuneşte opt filme scurte româneşti sub tematica Practices of Selfhood. Regizori şi coregrafi români se întâlnesc anul acesta în web-ul complicat al sinelui. Aceştia explorează tumultul zilnic, restabilind conexiunea cu propriile corpuri, descoperind noi căi către fantezii inadecvate. Opt scurtmetraje experimentale le vor reaminti privitorilor cum să se conecteze cu sinele şi cu mediul în care trăiesc.
Anul acesta, BIDFF deschide o nouă secţiune competiţională dedicată musicalurilor avangardiste. O selecţie exclusivă de cinci scurtmetraje din Franţa, România, Cehia, precum şi o coproducţie Congo – Belgia, a căror personaje se luptă cu monotonia, se vor reuni sub tematica The Big Dreamers.
Filmul ce deschide Bucharest International Dance Film Festival 2019 – BIDFF #5 este o coproducţie Suedia-Georgia-Franţa din 2019, extrem de apreciată de critica de specialitate – „And Then We Danced” (al treilea film al regizorului suedez Levan Akin) – un portret al unei societăţi conservatoare ce are încă puterea de a-şi îndepărta sau ignora cetăţenii care nu urmează „tradiţia”. Dansul georgian, exponent al virilităţii, e lumea în care regula de aur este supunerea. ”Ce se întâmplă atunci când prima dragoste a unui adolescent se loveşte de eşafodajul unor convingeri ce-i neagă dreptul la fericire?”, se întreabă realizatorii
Prezentat anul acesta în secţiunea Quinzaine des Réalisateurs a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes, filmul lui Levan Akin a întâmpinat comentarii negative din partea oficialilor şi radicalilor din Georgia.
În închiderea ediţiei cu numărul 5 a Bucharest International Dance Film Festival va avea loc proiecţia filmului documentar Magui Maryn: L’urgence d’Agir în regia lui David Mambouch. Maguy Marin este unul dintre cei mai importanţi coregrafi de pe scena mondială. Fiică de imigranţi spanioli, lucrările sale devin o revoltă plină de furie, dar şi de optimism şi candoare, în faţa barbariei. Cariera sa şi atitudinile politice pe care le-a adoptat în acest timp, au emanat mereu îndrăzneală, curaj şi spirit de luptă, şi nu încetează nici acum să mişte corpuri şi inimi.
Cea de-a cincea ediţie a Bucharest International Dance Film Festival va avea loc în perioada 4 – 8 septembrie, în şase locaţii din Bucureşti. Tema ediţiei de anul acesta a singurului festival de gen din România este The Network/ Reţeaua. Evenimentul îşi propune să conecteze artişti, producători, selecţioneri şi jurnalişti care gravitează în jurul ideii de mişcare.
Ediţia a V-a a BIDFF este organizată în parteneriat cu Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, Institutul Francez – Cinema Elvira Popesco, Cinema Muzeul Ţăranului, Fabrica Gastropub, Institutul Cervantes la Bucureşti, Apollo 111, LINOTIP – Centru Independent Coregrafic, Fiver International Screendance Movement.