WishFest, primul festival bucureştean dedicat lampioanelor pe apă
Evenimentul programează concerte cu trupe ca Firma, Grimus, Pinholes şi Dimitri’s Bats şi mii de lumini pe malul lacului Floreasca.
Citeşte şi Trupa Metallica a făcut o donaţie extrem de generoasă pentru un proiect important din România
”În Thailanda există o tradiţie veche de peste şapte sute de ani – în fiecare toamnă, oamenii dau drumul pe apă unor mici lampioane de hârtie, inscripţionate cu dorinţe şi mulţumiri, ce urmează să le ducă rugăminţile spre ceruri. Încă de atunci, aceasta este o ocazie de mare sărbătoare, iar lampionale au rămas astfel simbolul noilor începuturi. Pentru a trimite visurile mai departe către univers şi pentru a celebra speranţa şi bucuria de a trăi, a apărut WishFest, primul festival dedicat lampioanelor pe apă, care va avea loc pe 14 şi 15 septembrie, pe malul lacului Floreasca din Bucureşti”, spun organizatorii manifestării.
WishFest aduce la un loc o experienţă inedită pentru toate vârstele: lansare de lampioane personalizate pe apă, muzică live pe ponton, fructe de mare şi peşte, gătite cu dichis, băuturi fine, zonă de relaxare cu DJ set, târg cu designeri, plimbări cu vaporaşul şi ateliere pentru cei mari şi mici.
Pe 14 şi 15 septembrie, între 12.00 şi 19.00, vor răsuna muzici funky de la Vinyl, Rum, Tapas and Wine, transformând malul lacului într-un petrecere tropicală, cu un spaţiu dedicat dansului şi socializării.
Sâmbătă seara, pe scena amenajată pe lac, vor urca Dimitri’s Bats, proaspătă apariţie pe scena indie românească, ce promit rock alternativ, şi Grimus, trupă cu mai bine de 12 ani de activitate şi 4 albume de studio, ce au avut au concerte în deschiderea unor mari artişti internaţionali precum Queen, Red Hot Chili Peppers, Placebo, Kasabian, Moby.
Duminică Pinholes îşi cântă versurile melancolice iar FiRMA, una dintre trupele iconice ale rock-ului românesc, la 18 ani de când şi-a făcut apariţia pe piaţa muzicală, va încheia seara.
Festivalul programează sesiuni de live cooking cu peşte şi fructe de mare, pregătite în zeci de feluri de chefi cunoscuţi ”iar pofticioşii se mai pot delecta şi cu dulciuri şi îngheţată pentru toate gusturile, dar şi cu cafea de specialitate şi cocktailuri”, se arată în comunicat.
Pe lac vor fi organizate plimbări cu vaporaşul iar pe mal poate fi vizitat târgul cu produse pentru luat acasă (cosmetice bio, jucării, haine şi accesorii de designer) şi zonele de activităţi unde se vor regăsi tatuajele cu henna şi codiţele colorate iar baloanele uriaşe vor face deliciul celor mici.
Pe toată durata zilei se vor putea personaliza lampioanele realizate de către meşteri din România în cadrul atelierelor de creaţie (pictură, scriere creativă, handmade) iar la lăsarea serii, se vor lansa pe lac lampioanele personalizate, care să trimită visurile şi dorinţele către cerul de toamnă.
Wishfest se declară un eveniment responsabil, cu grijă faţă de mediul înconjurător şi toate măsurile pentru a-l proteja au fost luate – toate lampioanele sunt create manual din materiale biodegradabile (hârtie de orez şi lemn) iar seară de seară, o echipă dedicată va igieniza malurile şi suprafaţa lacului. Detalii despre program şi activităţi se pot găsesc pe site-ul wishfest.ro/.