Maşinile sub Euro 3 nu vor mai avea voie în Centrul Capitalei. Care sunt zonele cu restricţii şi excepţiile
„Aceste maşini nu vor mai avea ce căuta în Bucureşti şi într-o zi nu vor mai avea ce căuta. Începem cu zona centrală pentru că aşa este normal, aşa este european, şi aşa s-a întâmplat în toate capitalele. Dar dacă noi acum căutăm unde vor parca cei care au maşini care ne omoară, adică non Euro, 1 şi 2, şi noi să le găsim lor loc de parcare (…) Eu zic că nu ăsta este sensul. Sensul este de a da un avertisment celor care au aceste autoturisme, că azi nu mai pot să intre în centru, dar uşor- uşor, făcând atât de rău oraşului, lor, şi semenilor, nu prea mai au voie să circule”, a precizat, miercuri, Gabriela Firea.
Gabriela Firea a anunţat, miercuri, un proiect prin care, de la 1 ianuarie 2020, maşinile care nu sunt înmatriculate în Bucureşti sau Ilfov vor putea intra în Capitală doar după plata unei viniete. Maşinile sub Euro 3, indiferent unde sunt înmatriculate, nu vor avea acces în centrul Capitalei.
Reprezentanţii Primăriei Capitalei au prezentant, miercuri, zona din centrul Capitalei unde pentru accesul cu maşina se va plăti o vinietă, iar pentru maşinile sub Euro 3, accesul va fi interzis. Vinieta se va putea cumpăra prin SMS sau de la benzinării, iar sistemul va fi monitorizat video.
„Cercul vinietei C este limitat prin Planul de Calitate a aerului începând din PiaţaVictoriei – Iancu de Hunedoara – şos. Ştefan cel Mare – str. Polonă – str. Mihai Eminescu – str. Traian – bd. Nerva Traian – bd. Gheorghe Şincai – str. Lânăriei – Calea Şerban Vodă – bd. Mărăşeşti – str. Mitropolit Nifon – bd. Libertăţii – Calea 13 Septembrie – str. Izvor – str. B.P. Haşdeu – str. Vasile Pârvan – str. Berzei – str. Buzeşti şi P-ţa Victoriei, inclusiv limitele acestuia. În acest interval, zilnic în intervalul 7 – 22, de luni până vineri, va fi interzis accesul fără achiziţionarea acestei viniete de către cei care au intenţia să tranziteze oraşul şi nu sunt înmatriculaţi în Bucureşti, cât şi de cei care sunt în Municipiul Bucureşti şi Ifov”, a anunţat, miercuri, Mihai Teodorescu, directorul Direcţiei Transporturi din cadrul PMB.
Mihai Teodorescu a precizat pentru MEDIAFAX că restricţiile din proiect nu vor fi impuse în zilele de weekend şi în zilele de sărbătoare legală, dar nici noaptea, între orele 22.00 şi 7 dimineaţa.