CNCAN transmite că nu au crescut radiaţile în România, după explozia din Rusia
CNCAN informează că măsurătorile efectuate pe teritoriul Romaniei, în perioada 8 august până în prezent, indică faptul că, în momentul de faţă, în România nu există nicio modificare a radioactivităţii mediului.
„Pot să vă confirm că în toată această perioadă cât am făcut aceste monitorizări pe tot teritoriul României, radioactivitatea probelor de aerosoli la o limită de avertizare de 50 de becquereli/metru cub (unitate de măsură pentru radioactivitate) şi de alarmare de 200 becquereli/metrucub, nu au depăşit 5 becquereli/metru cub, la Constanţa având, de exemplu 2 becquereli /metru cub, iar în Bucureşti 4,5 becquereli /metru cub. Cele mai mici valori sunt la Arad, Baia Mare, Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe, Piatra Neamţ şi Babele, adică pe tot teritoriul României”, a precizat Rodin Traicu, preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, printr-un comunicat de presă.
Reprentanţii CNCAN mai spun că fac analize comparative la 24 de ore pentru a urmări orice fel de variaţie a radioactivităţii atât în aerosoli, cât şi în depuneri fixate şi în apă, precum şi a radiaţiilor gamma.
„Noi rămânem în alertă până când toate informaţiile culese atât la nivel europen cu partenerii noştri de la ceilalţi regulatori din ţările limitrofe dar şi din analizele pe care le facem, vor confirma faptul că nu există nicio modificare a radioactivităţii mediului la nivel european sau în vreo ţară limitrofă României”, mai explică Rodin Traicu.
CNCAN mai transmite că nu există niciun pericol pentru populaţie sau pentru mediu.
Cel puţin cinci ingineri au murit în accidentul s-a produs săptămâna trecută într-o bază militară din regiunea Arhanghelsk, pe litoralul Mării Albe. Conform experţilor americani, deflagraţia ar putea avea legătură cu testarea noii rachete de croazieră cu propulsie nucleară 9M730 Burevestnik (SSC-X-9 Skyfall, conform terminologiei NATO).
Imediat după explozie, nivelul radiaţiilor a crescut în orăşelul Severodvinsk, situat la 40 de kilometri est de Poligonul militar Nionoksa din regiunea Arhanghelsk.