Home » D:News » Copiii născuţi prematur au un risc crescut de avea rezultate şcolare inferioare în ciclurile primare

Copiii născuţi prematur au un risc crescut de avea rezultate şcolare inferioare în ciclurile primare

Copiii născuţi prematur au un risc crescut de avea rezultate şcolare inferioare în ciclurile primare
Publicat: 20.08.2019
Copiii născuţi cu cel puţin trei săptămâni mai devreme au un risc crescut de a nu progresa la fel de rapid precum colegii lor.

Într-un studiu recent, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că acei copii care s-au născut prematur şi care sunt daţi la şcoală mai devreme cu câteva luni sau chiar un an, faţă de vârsta media de intrare în sistemul educaţional, au  şanse mai mari de a arăta progrese mai mici în comparaţie cu colegii lor, notează Medicalxpress.

Acest studiu, al Universităţii Leed din Bradford, Marea Britanie, a analizat interacţiunea dintre faptul că unii copii s-au născut prematur şi potenţiala nevoie a acestora de ajutor suplimentar din partea profesorilor.

„Unii dintre copiii care s-au născut prematur nu doar că au petrecut mult mai puţin timp dezvoltând-se în uter, dar, de asemenea, au parte şi de o perioadă mult mai scurtă în care să crească între momentul naşterii şi cel în care încep şcoala”, explică dr. Liam Hill, co-autor al studiului.

Aceast studiu a folosit un eşantion de peste 1.000 de elevi din ciclul primar şi au descoperit că acei copii care erau născuţi prematur aveau o şansă mai mare de a întâmpina probleme în progresele şcolare. Cercetătorii au aflat că cei mai predispuşi copii erau cei născuţi prematur în lunile iunie, iulie şi august, care încep şcolarizarea cu un an mai devreme în comparaţie cu alţi copii. 

Cercetătorii au ţinut să precizeze că decizia unor părinţi care au copii născuţi prematur în aceste perioade să amâne cu un an şcolarizarea lor nu compensează pentru perioada pe care au petrecut-o în minus în interiorul uterului. Ei au ţinut să precizeze că nu au testat această teorie în mod direct. 

„Pentru a ajuta aceşti copii, suntem de părere că şcolile trebuie informate cu privire la faptul că unul sau unii dintre elevii lor este născut prematur, asta pentru a le oferi sprijin suplimemtar”, explică dr. Katherine Pettinger, medic neonatolog.

Oamenii d eştiinţă care au colectat şi analizat datele folosite în acest studiu au oferit şi o serie de sugestii cu privire la modul în care această situaţia a copiilor poate fi ameliorată:

1. Supraveghere şi consiliere medicală familiilor care au un  bebeluş prematur.

2. Acordarea de sprijin suplimentar copiilor născuţi prematur de către profesori şi educatori.

3.Schimbul regulat de informaţii între autorităţile din sistemul educaţional şi cele din sistemul medical.

Citeşte şi:

O metodă simplă care poate salva vieţile copiilor născuţi prematur! Ce recomandă medicii

Lichidul amniotic ar putea vindeca bolile intestinale în cazul copiilor născuţi prematur

Bebeluşii prematuri sunt trataţi cu cafeină şi Viagra

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O mare problemă din tranziția energetică ar putea fi rezolvată cu un material creat de cercetătorii din Germania
O mare problemă din tranziția energetică ar putea fi rezolvată cu un material creat de cercetătorii din Germania
Care au fost cele mai căutate joburi la începutul anului 2025?
Care au fost cele mai căutate joburi la începutul anului 2025?
Care sunt țările europene în care se fac cele mai multe transplanturi de celule stem?
Care sunt țările europene în care se fac cele mai multe transplanturi de celule stem?
O cutremurătoare poveste de dragoste, sfârşită tragic. Cum a murit moştenitorul tronului Austro-Ungariei împreună cu amanta sa
O cutremurătoare poveste de dragoste, sfârşită tragic. Cum a murit moştenitorul tronului Austro-Ungariei împreună ...
La o fermă din Anglia, vacile sunt mulse de un robot
La o fermă din Anglia, vacile sunt mulse de un robot
Record de sinucideri în rândul adolescenților din Japonia
Record de sinucideri în rândul adolescenților din Japonia
Un bărbat care a sunat de 269 de ori în patru zile la numărul de urgență a fost arestat
Un bărbat care a sunat de 269 de ori în patru zile la numărul de urgență a fost arestat
Furtul tezaurului dacic: Ce piste investighează polițiștii olandezi?
Furtul tezaurului dacic: Ce piste investighează polițiștii olandezi?
Spermatozoizii și ovulele cultivate în laborator le-ar putea permite în curând părinților să își personalizeze copiii
Spermatozoizii și ovulele cultivate în laborator le-ar putea permite în curând părinților să își personalizeze copiii
Surpriza neplăcută, dar fascinantă, găsită într-o sticlă veche de 200 de ani
Surpriza neplăcută, dar fascinantă, găsită într-o sticlă veche de 200 de ani
Un laser ultraviolet puternic dezvăluie modul în care particulele se mișcă prin diamante
Un laser ultraviolet puternic dezvăluie modul în care particulele se mișcă prin diamante
Un gaz ciudat ar putea trata boala Alzheimer
Un gaz ciudat ar putea trata boala Alzheimer
Cel mai activ vulcan din Pacificul de Nord-Est se pregătește să erupă
Cel mai activ vulcan din Pacificul de Nord-Est se pregătește să erupă
În anii 1950, Marea Britanie a încercat să facă o bombă nucleară plină cu găini vii
În anii 1950, Marea Britanie a încercat să facă o bombă nucleară plină cu găini vii
Vincenzo Peruggia, bărbatul care a furat-o pe Mona Lisa
Vincenzo Peruggia, bărbatul care a furat-o pe Mona Lisa
Radu Dogaru, românul care a furat tablouri dintr-un muzeu din Rotterdam. Mama sa ar fi ars lucrările de artă
Radu Dogaru, românul care a furat tablouri dintr-un muzeu din Rotterdam. Mama sa ar fi ars lucrările de artă
Test de cultură generală. Ce sunt criptomonedele?
Test de cultură generală. Ce sunt criptomonedele?
„Soarele artificial” a depășit 1.000 de secunde într-un nou record de fuziune
„Soarele artificial” a depășit 1.000 de secunde într-un nou record de fuziune