Home » D:News » Cum să mânânci ca un libanez gourmet în Bucureşti

Cum să mânânci ca un libanez gourmet în Bucureşti

Publicat: 09.08.2019
Libanul se află în top 15 ţări unde trăiesc cei mai mulţi miliardari. Deşi este o ţară mică şi afectată încă de războaiele din trecut, se poate mândri şi cu alte bogăţii, de la cultură, la gastronomia sa fabuloasă. Occidentalii ştiu deja că Libanul are una dintre cele mai gustoase bucătării din zona Mediteranei, dar şi una extrem de sănătoasă. Dar cum puţini sunt familiari cu denumiri precum mutabal, fattoush sau shish taouk, o incursiune în România în adevărata gastronomie libaneză este accesibilă unui număr mic de cunoscători.

Dacă vrei să te numeri printre aceşti cunoscători, hai să vedem ce este cu bucătăria libaneză şi unde se poate mânca tot ce este mai bun din ea chiar pe meleagurile autohtone.

Fiind bazată în special pe cărnuri uşoare, legume proaspete, lactate şi leguminoase sau cereale uşor digerabile, cu ulei de măsline folosit din belşug, ierburi aromatice şi delicioasele condimente originare din Orientul Mijlociu, bucătăria libaneză se dovedeşte a fi impresionant de variată în arome şi preparate. Această complexitate de gusturi şi ingrediente, în feluri servite cu eleganţă şi uneori reinterpretate în manieră sănătoasă o vei regăsi la Four Seasons Dorobanţi – un restaurant fine cuisine din Bucureşti al cărui meniu este cu specific exclusiv libanez. Mai mult, restaurantul este partener în programul Mastercard Premium & Business din 2018, prin intermediul căruia oferă o reducere de 10% din nota de plată

Bucătarii de la Four Seasons caută permanent să fie în pas cu noile tendinţe în materie de gastronomie. Să nu te surprindă dacă vei găsi şi câte un ingredient non-oriental, precum sfecla (dovedită ştiinţific a avea numeroase beneficii pentru sănătate) la un tradiţional moutabal sau o combinaţie de două mezze la aperitiv: homos (humus) şi muhammara, care în prezentarea de la Four Seasons se potrivesc extraordinar de bine.

Dar ce înseamnă o masă libaneză?

O masă tipic libaneză începe cu o varietate de aperitive (mezza) reci, urmate de cele calde, care se completează cu un preparat din carne de vită, pui sau miel la grătar, ori binecunoscutul kebab.

Orice masă este pentru un libanez un adevărat ritual, pentru că în Orient experienţa mesei e un act social.

Începutul festinului poate fi stropit cu arak – un lichior de anason, băutură tradiţională libaneză ce deschide apetitul.

Din Mezza nu poate lipsi humusul (hommos), crema de năut stropită cu ulei de măsline, baba-ghanuj (vinetele cu sos de rodii) şi moutabal-ul (vinetele cu pastă de susan). Antreurile se mănâncă în general cu mâna, prin înmuierea bucăţilor de lipie sau a legumelor proaspete într-un preparat cu consistenţă cremoasă. 

Apoi se servesc aperitive calde. Un „must” al acestora este binecunoscutul falafel.

Mezza sunt urmate de grătare de peşte, vită sau pui şi, în final de desert. Peştele de la Four Seasons Dorobanţi este adus din Marea Mediterană. Îţi recomandăm Sultan Ibrahim (barbun) sau Malifa Fish, gătite perfect şi asezonate cu nişte sosuri aromate delicioase.

Salatele intră adesea la aperitive, dar pot fi folosite şi lângă grătarele de la felul principal: de încercat aici fatoush, o explozie de legume cu crutoane de lipie şi sos de rodii, sau celebra tabbouleh, cu binecunoscute surse de vitamina C.

La final, cafeaua şi ceaiul, alături de narghilea, încheie masa şi au, ca orice etapă a mesei, şi un simbol social, un fel de siestă şi închidere a reuniunii. Dacă îţi comanzi cafeaua în orice altă etapă a servirii, ar fi chiar nepoliticos pentru un oaspete libanez, ce poate interpreta că te grăbeşti să închei întâlnirea.

Un ambient cu accente orientale

Four Seasons Dorobanţi, deschis in anul 2014 este parte a brandului Four Seasons, brand cu tradiţie şi experienţă culinară autentică, prezent pe piaţa locală din anul 2002.

Designul cochet, cu fine accente orientale, ambianţa sofisticată, diversitatea unei bucătării stilate şi uşoare, cea libaneză, fac din restaurantul aflat în Piaţa Dorobanţi un colţ de rai. Colecţia de vinuri româneşti şi internaţionale, condimentele aduse direct din inima Libanului şi preparatele reinventate după reţete consacrate conturează eleganţa unui tărâm de vis al franţuzescului Beirut.

Ce poţi mânca diferit la Four Seasons Dorobanţi

Pe langa tradiţionalele preparate precum hummus, falafel, tabbule, rasasfur de vită sau de pui, macanek şi altele, Four Seasons Dorobanţi are şi câteva produse proprii, precum:

  • PUI FOUR SEASONS – pui tăiat julienne, tăvălit prin făină şi tras la tigaie în sos de lămâie, cu usturoi şi coriandru.
  • SHANCLISH – specialitate din brânză picantă, aromată cu zatar (cimbru libanez), asezonată cu puţin pătrunjel, ceapă şi roşii.
  • HOMOS CU TRUFE – tradiţionala cremă de năut cu tahini (pastă de susan), usturoi şi lămâie, nelipsită de pe masa libanezilor, dar la care s-a adăugat un piure cremos de trufe.
  • MOUTABAL CU SFECLĂ – vinetele cu pastă de susan şi lămâie au un gust surprinzător, ce te cucereşte de la prima degustare. Boabele de rodie proaspătă presărate deasupra le completează cu succes, iar pentru un gust nou şi desăvârşit apare şi sfecla, care se combină perfect cu vinetele.
  • NOAPTE  DE BEIRUT – o cremă de lapte, parfumată cu esenţe de flori de portocal, acoperită cu banane înmuiate în miere, peste care se cerne un nor de nucă şi fistic. Merge însoţită de orice fruct preferat.

De încercat la Four Seasons mai sunt cârnaciorii de berbecuţ sujuk, puiul sau vita cu zatar sau puiul cu cardamom (cardamun).

Pentru a crea mezze-le tradiţional libaneze, bucătarii folosesc ingrediente de cea mai bună calitate: condimente aduse direct din Liban, ulei de măsline, peşte, verdeţuri şi legume proaspete, carne fragedă.

Dacă vrei să îţi permiţi cât mai des să-ţi răsfeţi papilele gustative cu preparatele chefilor de la Four Seasons Dorobanţi şi ai Mastercard, poţi beneficia şi de reducerea de 10% din nota de plată. Aceasta este valabilă dacă foloseşti la plata notei orice card Mastercard Premium sau Business (adică Gold, Platinum, World, World Elite, Corporate sau Business). Oferta nu se poate cumula cu alte promoţii sau reduceri existente în locaţie.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu gest
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu ...
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Uber a lansat opțiunea XXL
Uber a lansat opțiunea XXL
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li se vor da răspunsuri”
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li ...
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia deja în 1913”
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia ...
O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor
O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor
S-a descoperit că astronauții procesează sarcinile mai lent în spațiu
S-a descoperit că astronauții procesează sarcinile mai lent în spațiu
Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor
Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor
Holera, „mirosul morții” și Nicolae Iorga
Holera, „mirosul morții” și Nicolae Iorga
Hattie McDaniel, prima persoană de culoare recompensată cu Oscar. „Am făcut ce am putut. Restul…am lăsat în voia Domnului”
Hattie McDaniel, prima persoană de culoare recompensată cu Oscar. „Am făcut ce am putut. Restul…am lăsat în voia ...
Putem preveni ridurile dacă injectăm botox de la 20 de ani?
Putem preveni ridurile dacă injectăm botox de la 20 de ani?
Descoperire majoră în lupta cu obezitatea! De ce revin kilogramele după slăbit?
Descoperire majoră în lupta cu obezitatea! De ce revin kilogramele după slăbit?