Nou record mondial pentru Ed Sheeran

05 08. 2019, 16:00

Recordul anterior a fost stabilit de trupa U2, cu 735,4 milioane de dolari generate de turneul din 2011, 360° Tour, potrivit Pollstar, citat de Mediafax.

Divide Tour, care a inclus şi un concert susţinut de Sheeran în Bucureşti, la începutul lunii iulie din anul acesta, a debutat pe 16 martie 2017 şi este programat să se încheie pe 26 august.

Va dura însă 893 de zile, comparativ cu cele 760 de zile ale seriei de concerte susţinute de U2 în 2011.

Cântăreţul în vârstă de 28 de ani, care şi-a lansat recent un nou album, „No.6 Collaborations Project”, deţine patru premii Grammy. El este considerat un fenomen al genului folk-pop şi a fost cel mai bine vândut artist al anului 2017, potrivit International Federation of the Phonographic Industry, organizaţia care reprezintă interesele industriei de înregistrări muzicale la nivel global. Albumul lui Sheeran „Divide”, al treilea din cariera sa, a fost cel mai bine vândut material discografic în 2017, iar „Shape of You” a fost single-ul care a înregistrat cele mai mari vânzări, potrivit organizaţiei.