Ziua Europeană de Comemorare a Victimelor Holocaustului Împotriva Romilor
Cancelaria Prim-Ministrului, cu sprijinul Agenţiei Naţionale pentru Romi, al Departamentului de Relaţii Interetnice, al Centrului Naţional de Cultură a Romilor, al Muzeului Naţional al Ţăranului Român, al Asociaţiei Şukar Manuş şi al Asociaţiei Meşteşugarilor şi Comercianţilor Tradiţionali Romi, organizează un eveniment dedicat Zilei Europene de Comemorare a Victimelor Holocaustului Împotriva Romilor la Bucureşti, în perioada 2 – 4 august 2019.
Citeşte şi Un grup mare de hoteluri din România renunţă la recipientele de plastic cu cosmetice din camere
În noaptea de 2 spre 3 august 1944, regimul nazist a procedat la exterminarea romilor din lagărul Auschwitz şi au fost ucişi 2.897 de femei, bărbaţi şi copii romi. Data de 2 august a fost proclamată de Parlamentul European drept Ziua Europeană de Comemorare a Victimelor Holocaustului împotriva Romilor.
Vineri, între orele 10.00 – 11.00 va avea loc depunerea de coroane la Memorialul Victimelor Holocaustului din România (strada Ion Brezoianu, Bucureşti) unde vor fi prezenţi reprezentanţi ai Guvernului României prin Cancelaria Prim-Ministrului, ai Agenţiei Naţionale pentru Romi, Departamentului pentru Relaţii Interetnice, Centrului Naţional de Cultură a Romilor, Muzeului Naţional al Ţăranului Român, Asociaţiei Meşteşugarilor şi Comercianţilor Tradiţionali Romi, şi ai Asociaţiei Social Roma Şukar Manuş.
Între orele 12.00 – 14.00 se va desfăşura evenimentul de Comemorare a Victimelor Holocaustului Împotriva Romilor, organizat la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, sala Acvariu.
De asemenea, în perioada 2 – 4 august 2019, între orele 10 şi 18, va avea loc în curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român, un târg cu meşteri şi meşteşugari romi. Argintari, căldărari, rudari, anticari şi negustori vor veni cu obiecte frumos meşteşugite, numai bune de admirat şi cumpărat. Nu vor lipsi bucatele specifice şi portul tradiţional rom.