Atunci când ne gândim la viitor, avem tendinţa, naturală, de a ne gândi la acele lucruri pozitive pe care ni le rezervă acesta. Odată cu dezvoltarea mediei şi cu apariţia cărţilor şi filmelor post-apocaliptice, modul în care proiectăm viitorul s-a schimbat. Din zona aceasta a proiecţiilor întunecate, reporterii de la Futurism au compilat o listă de moduri în care viaţa oamenilor s-ar putea sfârşi în viitor.
Oricât am vrea să credem, din păcate, atunci când vom părăsi Terra, pericolele ne vor pândi la orice pas, dintre acestea, pericolul cel mai apropiat se va afla la doar câţiva centimetri de noi: spaţiul cosmic. Orice defecţiune se poate dovedi fatală. Expunerea la condiţiile din vidul spaţial poate cauza distrugerea plămânilor şi unul dintre cele mai orbile moduri prin care se poate muri: evaporarea lichidelor corporale datorită condiţiilor de mediu.
Atunci când un corp uman intră în contact cu vidul cosmic, problemele acestuia nu sunt legate de pierderea de căldură, deoarece acest fenomen poate avea loc doar în cazul în care corpul uman este în contact cu materie: aer, materiale textile etc, către care să trasfere energie (căldura). În spaţiu, principala problemă este reprezentată de către lipsa presiunii atmosferice. Atunci când trecem brusc la un mediu fără presiune atmosferică, există pericolul ca plămânii să ne fie sfâşiaţi de către expansiunea aerului dacă nu expirăm cât mai repede posibil aerul din plămâni. În acest punct, pe lângă plămânii sfâşiaţi, ne aflăm şi în faţa pericolului ca lichidele nostre corporale: sângele sau chiar lichidul din ochii noştri să se transforme în gaze din cauza presiunii atmosferice care lipseşte.
O singură persoană a trecut prin aceste chinuri: un angajat NASA care testa un costum spaţial într-o cameră vidată. Acesta a explicat medicilor că şi-a simţit limba fierbând înainte să îşi piardă cunoştinţa.
Vestea „bună” în această situaţie este că după 15 secunde ne vom pierde cunoştinţa şi după un minut vom fi deja trecuţi în nefiinţă.
Această modalitate de a muri nu este atât de îndepărtată pe cât am crede, din contră, deja există roboţi sexuali care folosesc sisteme de inteligenţă artificială. Iar, în viitor, dacă e să ne bazăm pe trendul actual al avansurilor tehnologice, aceşti roboţi vor deveni extrem de sofisticaţi.
Acesta este punctul în care pericolul acestor maşinării se poate face cunoscut. Astfel, vorbim de posibilitatea spargerii programelor software de către persoane rău-voitoare şi programarea roboţilor pentru a face rău anumitor persoane. De asemenea, există şi o altă perspectivă, mai îndepărtată, în care aceşti roboţi să dezvolte o formă de conştiinţă şi ca urmare a abuzurilor la care sunt supuşi să îşi dorească răzbunarea faţă de oameni.
Mai exact, această posibilitate porneşte de la previziunea că, în viitor, puterea de calcul a computerelor şi capacitatea noastră de a intereacţiona cu ajutorul unor interfaţe specializate ne va permite să petrecem timp într-o simulare sau chiar, mai înfricoşător, generaţiile viitoare să fi realizat o simulare în care să ne aflăm noi, chiar în acest moment.
În această ultimă situaţie, Nick Bostrom, un autor care a scris un eseu numit „Trăim într-o simulare computerizată?”, explică că eforturile de a ne elibera de această simulare sunt fie inutile, fie vor duce la rezultate dezastruoase. Ne putem imagina, în aceste condiţii, că lumea noastră este un joc de „The Sims”, iar existenţa noastră mereu în pericol din cauza plictiselii unui jucător.
Deşi se află într-un viitor îndepărtat, o astfel de posibilitate are rădăcini adânci în evenimentele lumii noastre. Astfel, readucerea la viaţă a mamuţilor este un proiect la care se lucrează chiar în timp ce citeşti acest articol.
În 2015, o echipă de la Universitatea Harvard, condusă de către George Church, început să lucreze la readucerea la viaţă a mamuţilor, reuşind cartografierea codului genetic al acestor animale. Ulterior, ei au introdus secvenţe ale codului genetic al acestei specii în ADN-ul unui elefant asiatic, cea mai apropiată rudă în viaţă. De aceea, posibilitatea ca mamuţii să mai străbată Pământul din nou, deşi îndepărtată, nu este exclusă.
Reuşita readucerii la viaţă a acestei specii, ar putea crea oportunitatea unui parc tematic cu animale care au dispărut, dar pe care ştiinţa le-a recreeat şi, după cum ne învaţă Hollywood, mereu se poate întâmpla ceva rău într-un astfel de parc, inclusiv să fii primul om omorât de un mamut, după mii de ani.
În prezent, şansele ca un asteroid de mărimea celui care a dus la extincţia dinozaurilor sunt infime, dar, odată cu trecerea timpului, şansele tind să crească.
Un articol din jurnalul Geophysical Research Letters a analizat consecinţele impactului unui asteroid asemănător celului care a dus la dispariţia dinozaurilor şi a ajuns la concluzia că cele mai mari riscuri le ridică undele termice şi de şoc ale impactului.
Vestea bună este că este că NASA şi celelalte agenţii spaţiale deja lucrează la metode prin care să putem evita o astfel de tragedie, deşi un scenariu ca în Armageddon (1998), când NASA l-a trimis pe Bruce Willis să foreze pe un asteroid în mişcare, pare improbabil.
Citeşte şi: