Un asteroid ”ucigaş de oraşe” a trecut prin apropierea Pământului
Asteroidul cu o lăţime de 130 de metri s-a apropiat vineri la numai 72.000 de km de Pământ. Această distanţă este de mai puţin de 20% din distanţa de la Pământ la Lună.
Citeşte şi Craterul unui asteroid, descoperit în Scoţia
”Asteroizi de dimensiuni similare pot lovi Pământul cu forţa mai multor bombe nucleare şi pot distruge oraşe întregi”, notează cei de la publicaţia americană.
Agenţia Spaţială Americană NASA şi alte instituţii au instrumentele necesare pentru a identifica aceste corpuri cereşti în spaţiu, dar este greu să fie urmărită traiectoria fiecărui asteroid în parte înainte să se apropie de pământ.
Astronomii nu ştiau mare lucru despre acest asteroid pe care l-au numit 2019 OK, cu doar câteva zile înainte să treacă prin apropierea Pământului. Cele câteva zile nu ar fi fost suficiente pentru tehnologia actuală ca să distrungă sau să schimbe traiectoria obiectului spaţial.
Ziariştii americani susţin că este vorba despre ”momentul în care ne-am apropiat cel mai mult de un scenariu de tip Armageddon în ultimii ani”.
Părea să fi apărut ”de nicăieri”, ar fi declarat un astronom australian, Michael Brown, pentru The Washington Post. Asteroidul se apropia deja de pământ cu aproape 87.000 de km/oră.
Cu toate că dimensiunea asteroidului 2019 OK abia depăşea înălţimea Statuii Libertăţii, fiind mic faţă de asteroidul de aproape 10 km care se consideră că a lovit Pământul în zona actuală a Mexicului ducând la dispariţia dinozaurilor acum 66 de milioane de ani, impactul cu pământul ar fi putut să provoace daune majore. În 1908, un obiect ceresc ale cărui dimensiuni au fost estimate doar puţin mai mici decţt cele ale lui 2019 OK a ajuns în atmosfera Pământului şi a explodat în zona Tunguska din Siberia distrugând o zonă de două ori mai mare decât cea a oraşului New York.