Home » D:News » Microbii ar putea fi folosiţi pentru a mina în spaţiu sau pe alte planete

Microbii ar putea fi folosiţi pentru a mina în spaţiu sau pe alte planete

Microbii ar putea fi folosiţi pentru a mina în spaţiu sau pe alte planete
Publicat: 29.07.2019
Un studiu recent îşi propune să afle cum se vor comporta microbii în condiţii de gravitaţie diferită faţă de Terra şi dacă pot fi folosiţi pentru a mina.

În mod tradiţional, mineritul implică o mare cantitate de efort uman, chiar şi cu ajutorul noilor tehnologii miniere. Totuşi, nici acets domeniu nu a putu rămâne „agăţat” de originile sale ancestrale şi s-a modificat într-un mod surpinzător. Astfel, oamneii de ştiinţă au început să adapteze microrganismele pentru a prelua această sarcină, notează Phys.com.

Biomineritul, aşa cum este numită această tehnologie, presupune folosirea microbilor pentru extragerea metalelor din minereuri sau chiar din deşeurile miniere. În unele cazuri, biomineritul poate fi utilizat pentru a combate poluarea cu metale.

Dat fiind faptul că explorarea şi colonzarea unor locuri precum Luna sau chiar Marte reprezintă o realitate care pare a fi tot mai apropiată, unii oameni de ştiinţă au luat în calcul folosirea biomineritului pentru a obţine resursele pe care astefl de eforturi le necesită. Avantajul acestei abordări ar fi că astfel, misiunile spaţiale nu vor mai trebui să aducă de pe Pământ respectivele resurse, obţinându-le de la faţa locului.

La bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale a fost demarat primul studiu prin care oamenii de ştiinţă au vrut să afle cum acţionează microbii în condiţiile de  gravitaţie zero sau microgravitaţie şi dacă pot fi adaptaţi mineritului.

„Studiem trei tipuri de microbi, având astfel primul studiu comparativ asupra comportamentului microbilor în microgravitaţie”, a explicat cercetătorul-şef Charles Cockell, de la Centrul pentru Astrobiologie al Universităţii Edinburgh. În prezent, oamenii de ştiinţă au cunoştinţe limitate legate de modul în care microgravitaţia afectează microbii şi interacţiunea acestora cu minereurile.

Oamenii de ştiinţă speră că acest studiu să le ofere informaţiile necesare legate de interacţiunea microbilor cu rocile şi, implicit, să îi ajute să răspundă la întrebarea legată de oportunitatea folosirii biomineritului în spaţiu.

 

Citeşte şi:

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Pământul ar fi putut fi devastat de explozii spațiale „invizibile”
Pământul ar fi putut fi devastat de explozii spațiale „invizibile”
Cum s-au schimbat planurile militare ale României după Războaiele Balcanice
Cum s-au schimbat planurile militare ale României după Războaiele Balcanice
Cercetătorii au descoperit că anotimpurile Pământului sunt ciudat de desincronizate
Cercetătorii au descoperit că anotimpurile Pământului sunt ciudat de desincronizate
Cinci evenimente istorice petrecute de Crăciun care au schimbat lumea
Cinci evenimente istorice petrecute de Crăciun care au schimbat lumea
O istorie culturală a Crăciunului, dincolo de mituri și tradiții „eterne”. Cum au apărtul cadourile, luminițele și decorațiunile?
O istorie culturală a Crăciunului, dincolo de mituri și tradiții „eterne”. Cum au apărtul cadourile, luminițele ...
Chris Rea, peste patru decenii de muzică fără compromisuri. „Mi-am început viața ca un străin”
Chris Rea, peste patru decenii de muzică fără compromisuri. „Mi-am început viața ca un străin”
Singur de Crăciun? Iată cum poți transforma liniștea într-un aliat pentru echilibrul emoțional
Singur de Crăciun? Iată cum poți transforma liniștea într-un aliat pentru echilibrul emoțional
Cum a ajuns Apărarea Aerospațială americană să-l urmărească pe Moș Crăciun timp de 70 de ani?
Cum a ajuns Apărarea Aerospațială americană să-l urmărească pe Moș Crăciun timp de 70 de ani?
Test de cultură generală. De ce aduce ghinion să lași o pălărie pe pat?
Test de cultură generală. De ce aduce ghinion să lași o pălărie pe pat?
Știința nu așteaptă: Evenimentele care au scris istorie în astronomie chiar de Crăciun
Știința nu așteaptă: Evenimentele care au scris istorie în astronomie chiar de Crăciun
Creierul bărbaților versus creierul femeilor: Care sunt diferențele?
Creierul bărbaților versus creierul femeilor: Care sunt diferențele?
MESAJE DE CRĂCIUN 2025. Urări speciale pentru prieteni, rude sau colegii de la serviciu
MESAJE DE CRĂCIUN 2025. Urări speciale pentru prieteni, rude sau colegii de la serviciu
Țara în care dreptul la munca de acasă ar putea deveni lege
Țara în care dreptul la munca de acasă ar putea deveni lege
Ziua în care Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost executaţi
Ziua în care Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost executaţi
Cele mai bogate familii din lume au devenit și mai bogate în anul 2025
Cele mai bogate familii din lume au devenit și mai bogate în anul 2025
Crește impozitul pe mașinile hibride din 2026
Crește impozitul pe mașinile hibride din 2026
Sfatul unui psiholog pentru Crăciun și Revelion: „Magia sărbătorilor vine din interior”
Sfatul unui psiholog pentru Crăciun și Revelion: „Magia sărbătorilor vine din interior”
Care au fost cele mai râvnite cartiere din România în anul 2025?
Care au fost cele mai râvnite cartiere din România în anul 2025?