A murit Vincent Lambert, simbolul ”dreptului de a muri”. Timp de 11 ani medicii au fost obligaţi în instanţă să îl menţină în viaţă

12 07. 2019, 09:18

Lambert, în vârstă de 42 de ani a fost implicat într-un accident de circulaţie în 2008, când a rămas paralizat, semnele de conştienţă pe care le-a dat fiind, de atunci, minime. Lambert putea să respire fără ajutor, dar primea hrană şi apă numai prin intermediul unui tub inserat în stomac. Uneori deschidea ochii.

El a devenit rapid simbolul ”dreptului de a muri” în Franţa, o dezbatere publică împărţind societatea din Hexagon în tabere virulente. Nu doar societatea ci şi familia francezului a fost divizată în legătură cu decizia de a pune capăt suferinţei sale.

Eutanasia este ilegală în Franţa, dar medicii au posibilitatea să sedeze puternic pacienţii aflaţi în faze terminale.

După ce au încercat timp de anii întregi să îi amelioreze starea, medicii care se ocupau de Lambert au recomandat în 2013 ca asistenţa să înceteze. Decizia era luată în urma consultării cu soţia bolnavului, Rachel. Considerată, potrivit legii franceze, tutore legal, Rachel a susţinut că soţul ei a afirmat explicit înaintea accidentului că nu vrea să fie ţinut în viaţă în mod artificial.

De atunci, medicii au făcut mai multe încercări de a opri aparatele dar au fost obligaţi să le repună în funcţiune în urma unor decizii obţinute în justiţie de părinţii lui Lambert.

Soţia lui Lambert şi şase dintre rudele acestuia erau în favoarea întreruperii tratamentului, dar părinţii acestuia, Pierre şi Viviane, catolici practicanţi şi alte două rude s-au opus. Cei care au militat pentru menţinerea în viaţă indiferent de lipsa de rezultate a tratamentului, au lansat în 2015 un material video în care susţineau că bolnavul poate fi văzut reacţionând.

Medicii implicaţi în tratarea lui Lambert au explicat faptul că imaginile sunt înşelătoare şi că se încearcă manipularea publicului.

Cazul său a ajuns de mai multe ori în faţa instanţei, inclusiv în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. În ciuda faptului că hotărârile justiţiei franceze de a-i acorda lui Lambert dreptul de a fi decuplat de la aparate, medicii nu au reuşit să pună în aplicare deciziile judecătoreşti existând chiar şi ameninţări cu răpirea pacientului.

După mai multe apeluri, o nouă echipă medicală a început să pună în aplicare măsurile de oprire a asistenţei la jumătatea săptămânii trecute, după ce apelul părinţilor a fost respins în Franţa. Nepotul lui Lambert a declarat presei că, la nouă zile de când au fost înlăturate tuburile cu ajutorul cărora bolnavul era hrănit artificial, acesta a încetat din viaţă, joi, la ora 8.24.

Pe 2 iulie, Curtea de Casaţie franceză a respins un apel şi a decis să le permită doctorilor să întrerupă hrănirea artificială a pacientului.

Echipa de la spitalul Sébastopol din oraşul Reims a început demersurile asigurându-se că pacientul rămâne sedat ”profund şi continuu” în toată această perioadă.

La aflarea veştii că au fost parcurse toate formele legale prin care putea fi împiedicată decuplarea fiului lor de la aparate, părinţii lui Lambert’s au declarat luni că s-au resemnat să îi accepte moartea.

Tatăl lui Lambert, în vârstă de 90 de ani, declarase anterior că decizia instanţei este o ”crimă sub acoperire” şi ”eutanasie”. Soţia lui Lambert a susţinut că decizia umană este aceea de a-l lăsa să moară.