Angela Merkel a încălcat protocolul diplomatic. A stat jos în timpul ceremoniei oficiale de primire a prim-ministrului danez. Reacţiei ei de după eveniment -VIDEO
„În primul rând, cunosc responsabilitatea funcţiei mele, prin urmare, acţionez în mod adecvat, inclusiv în privinţa stării de sănătate. În al doilea rând, dat fiind că observ interesul oamenilor, trebuie să spun sunt foarte interesată personal să am o stare bună de sănătate şi să îmi protejez sănătatea”, a declarat Angela Merkel, citată de publicaţia Der Spiegel.
Cancelarul german Angela Merkel a stat jos în timpul ceremoniei de primire a prim-ministrului danez Mette Frederiksen, o încălcare a protocolului, la o zi după ce a tremurat incontrolabil în timpul unei întâlniri cu premierul finlandez Antti Rinne, pentru a treia oară în ultima lună, conform Reuters, citat de Mediafax.
Conform protocolului, cancelarul şi prim-ministrul ar fi trebuit să stea în picioare în timpul paradei militare organizate pentru întâmpinarea invitatului oficial la Berlin.
Citeşte şi Apple va lansa patru iPhone-uri în 2020. Sunt aşteptate vânzări crescute faţă de modelele din 2019
Prim-ministrul danez Mette Frederiksen a stat alături de Angela Merkel pe tot parcursul ceremoniei. Ulterior, cele două au intrat în clădirea cancelariei germane.
Angela Merkel a fost surprinsă tremurând incontrolabil, pentru a treia oară în ultimele săptămâni, miercuri, în timpul ceremoniei de întâmpinare a prim-ministrului finlandez la Berlin. Un purtător de cuvânt al Guvernului german a transmis în urma incidentului de miercuri că Angela Merkel se simte bine şi că întâlnirea oficială cu Rinne va continua conform programului.
Cancelarul german a fost văzut tremurând prima dată în timpul unei întâlniri oficiale cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a avut loc la Berlin. În urma acestui episod, Merkel a transmis că şi-a revenit, fiind doar un caz de deshidratare.
Situaţia s-a repetat după opt zile, când Angela Merkel a tremurat incontrolabil în timpul unei ceremonii oficiale desfăşurate în Berlin.
În urma incidentului de miercuri, Angela Merkel, care va împlini curând 65 de ani, a transmis că se simte „foarte bine” şi că „nu există motive de îngrijorare”.