Sonda spaţială Hayabusa-2 a colectat cu succes mostre de pe asteroidul Ryugu – FOTO
Misiunea de miercuri seară, extrem de dificilă, potrivit Agenţiei spaţiale japoneze (JAXA), a avut ca scop plasarea sondei într-un crater creat în luna aprilie, pentru a colecta mostre.
JAXA a dat publicităţii şi imaginile trimise de Hayabusa-2 de pe suprafaţa asteroidului Ryugu, ca urmare a misiunii de miercuri seara.
Credit foto: JAXA
Credit foto: JAXA
În aprilie, Hayabusa-2 a lansat, de la o distanţă de numai 500 de metri, un dispozitiv exploziv la suprafaţa asteroidului, pentru a genera un crater, din care ulterior să se colecteze mostre. Misiunea a fost considerată cea mai riscantă până la momentul respectiv.
În februarie, Hayabusa-2 a atins pentru scurt timp suprafaţa asteroidului Ryugu (palatul dragonului, în japoneză), a lansat un proiectil ce a provocat un nor de praf, din care a colectat mostre, şi apoi s-a întors la poziţia iniţială de pe orbita acestuia. Proiectilul a fost primul dintre cele trei programate să fie lansate în timpul acestei misiuni.
Se crede că asteroidul conţine cantităţi relativ mari de materie organică şi apă vechi de aproximativ 4,6 miliarde de ani, de la începuturile sistemului nostru solar. Aceste mostre ar putea oferi răspunsuri la întrebări fundamentale privind Universul, inclusiv dacă elemente extraterestre au ajutat la apariţia vieţii pe Pământ.
Sonda spaţială Hayabusa-2, lansată de Agenţia spaţială japoneză în decembrie 2014, trebuia să se plaseze pe Ryugu (denumit iniţial 1999 JU3), un asteroid primitiv cu o formă aproape sferică şi un diametru de mai puţin de 1 kilometru, anul trecut. Specialiştii au amânat întâlnirea dintre cele două pentru că suprafaţa asteroidului era mai denivelată decât se aşteptau.
Revenirea pe Terra a sondei este programată pentru sfârşitul anului 2020.
Sonda Hayabusa-2, de mărimea unui frigider mai mare şi care a costat 270 de milioane de dolari, monitorizează suprafaţa asteroidului cu ajutorul unei camere video şi al unui sistem de senzori foarte performant. Înainte de revenirea pe Terra, sonda trebuie să trimită pe suprafaţa asteroidului un mini-rover Minerva-II, echipat cu camere video şi termometre.