Jay-Z s-a lansat în industria produselor pe bază de canabis

21 07. 2019, 16:30

Jay-Z vrea să asigure, printre altele, cursuri de pregătire pentru foşti condamnaţi la închisoare, dar şi să promoveze calitatea şi egalitatea în ceea ce priveşte dezvoltarea industriei de profil, potrivit unui comunicat al companiei Caliva, care a fost înfiinţată în oraşul american San Jose, în 2015.

„Vrem să concepem ceva uimitor, amuzant, să facem bine şi să aducem oamenii laolaltă”, a declarat rapperul într-un comunicat.

Jay-Z se alătură astfel rapperului Snoop Dogg, care deţine un brand de produse pe baza de marijuana, Leafs by Snoop, dar şi actriţei Whoopi Goldberg, care a lansat, în 2006, o linie de medicamente cu canabis dedicate combaterii crampelor menstruale.

Jay-Z este primul rapper din istorie care a devenit miliardar, anul acesta.

De la debutul său în muzică, domeniu ce i-a adus venituri de peste 500 de milioane de dolari, artistul a înregistrat 14 albume care au ajuns pe primele locuri în topuri şi a câştigat 22 de premii Grammy. De asemenea, Jay-Z a investit într-o companie de băuturi fine, în artă, proprietăţi imobiliare şi acţiuni deţinute la firme ca Uber.

Rapperul Jay-Z, în vârstă de 49 de ani, este căsătorit cu cântăreaţa Beyonce, din 2008. Cei doi au trei copii, Blue Ivy, în vârstă de şapte ani, şi gemenii Sir şi Rumi, care doi ani.